Clubul Diplomatilor a gazduit, joi seara, un eveniment special in care vedetele ANTENEI 1, Mihaela Radulescu , Lucian Mandruta, Dani Otil, Razvan Simion, Andreea Berecleanu, Andrei Zaharescu, Cristi Brancu , Oana Turcu, dar si Excelenta Sa Robin Barnett, ambasadorul Marii Britanii in Romania, Silviu Prigoana , Valeriu Argaseala, alaturi de alte o suta de personalitati importante din domeniul afacerilor, au participat la un turneu amator de golf, urmat de o licitatie.
Fondurile vor fi oferite de catre Volvo, organizatorul evenimentului, “Fundatiei Hospice Casa Sperantei”, un centru de ingrijire paliativa pentru adulti si copii cu cancer, leucemie si distrofii neuro-musculare.
Cuvinte emotionante, in deschiderea evenimentului, au fost rostite de Mihaela Radulescu, iar Lucian Mandruta a organizat, in final, licitatia: participantii au oferit cu generozitate bani in scopul nobil de a-i ajuta pe copiii aflati in faze terminale de boala.
In lista de “subiecte” scoase la licitatie a figurat si o zi, cu iahtul, in compania lui Lucian Mandruta. Cel care se va bucura timp de o zi de compania vedetei ANTENEI 1 este Silviu Prigoana , care a oferit 1500 de euro pentru “voiajul” pe ape.
Daca Andreea Berecleanu si Andrei Zaharescu stiau multe dintre secretele acestui sport, Razvan si Dani, prezentatorii celui mai haios matinal de la noi, au avut parte de prima lor lectie de golf, joi seara, in cadrul evenimentului “Golf & Swing Volvo Charity Evening”.
“N-am crezut ca o sa-mi placa asa de mult golful: nu transpiri, nu depui mult effort, te relaxezi in natura.
Este prima data cand il practic si sunt incantat. Pacat ca nu am asa de mult timp liber ca sa merg mai des. Si inca ceva important: este singurul sport la care sunt mai bun decat Dani”, declara cu umor Razvan Simion.
Nici Mihaela Radulescu nu a avut nici un fel de probleme in a-si abandona pe marginea terenului superbele sandale si a exersa cateva lovituri cu crosa.
Seara s-a incheiat un concert sustinut de catre orchestra de swing Imperial College Big Band din Londra. Band-ul, care sustine concerte doar la evenimente caritabile, este format din tineri de colegiu, si a venit sosit in Romania special pentru a canta pentru Hospice Casa Sperantei, in doar patru concerte.
Sursa: Antena 1