FILME

Seară spaniolă la HipTrip Travel Film Festival

Duminică, pe 25 mai, în încheierea HipTrip Travel Film Festival te aşteaptă o seară dedicată cinematografiei spaniole, la sala Eforie. Două producţii spaniole de succes, cu două perspective regizorale şi abordări diferite, ne vor purta într-o călătorie în nordul Spaniei.

De la orele 17:30, la cinema Eforie, va rula Obaba, în regia lui Montxo Armendáriz – povestea lui Lourdes, care, la doar 23 de ani, porneşte într-o călătorie în nordul Spaniei, înarmată cu o cameră video. Tânăra se opreşte într-un sat din regiunea Navarra, cu scopul de a reda realităţile zonei, ale oamenilor ce trăiesc în Obaba, călătorie ce ajunge să fie una de autocunoaştere. Filmul bazat pe romanul scriitorului Bernardo Atxaga, “Obabakoak”, a primit 10 nominalizări la premiile Goya în 2006, stârnind reacţii pozitive atât din partea criticilor, cât şi a publicului spectator.
De la orele 20:00, ne luăm la revedere cu o comedie actuală şi colorată, Primos, care te va ţine cu zâmbetul pe buze. Pelicula este una dintre cele mai personale producţii ale regizorului Daniel Sánchez Arévalo şi a fost nominalizată la două categorii ale premiilor Goya. Filmul spune povestea lui Diego care, părăsit de logodnică înainte de nuntă, decide să plece împreună cu cei doi veri ai săi în orăşelul unde obişnuiau să-şi petreacă vacanţele de vară, la malul mării, în Comillas, Cantabria. Obiectivul principal este acela de a o recupera pe Martina, prima lui iubire.

HipTrip Travel Film Festival este un proiect al Fundaţiei OVI. Cu o activitate de peste trei ani în proiecte culturale şi educaţionale, Fundaţia OVI doreşte prin organizarea primului festival de film de călătorii din România să promoveze şi să susţină industria filmului de travel şi potenţialul turistic românesc.

Pe lângă cele două proiecţii, pe final de HipTrip Travel Film Festival ţi-am pregătit şi alte surprize pe care le poţi descoperi în sala de cinema, pe pagina de Facebook a evenimentului (facebook.com/hiptrip) şi pe hiptrip.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *