Stiri

Samsung prezintă cuptoare inteligente

Samsung Electronics a prezentat cuptorul inteligent şi cuptorul compact – două inovaţii ce contribuie la extinderea gamei de electrocasnice pentru bucătărie. Noile produse inspiră utilizatorii să creeze preparate culinare şi, în acelaşi timp, să economisească energie şi spaţiu în bucătărie.

cuptoare Samsung

Aceste îmbunătăţiri au fost aduse celei mai noi game de cuptoare inteligente, astfel încât să ajute utilizatorii ocupaţi să îşi îndeplinească sarcinile din bucătărie prin intermediul unor funcţii sofisticate. De exemplu, Smart Sense Technology detectează automat modalitatea optimă şi timpul necesar pentru preparare alimentelor.

În mod similar, cel mai nou cuptor compact din portofoliul Samsung cuprinde o gamă largă de dimensiuni standard şi compacte. Toate cuptoarele au un design unitar şi au fost apreciate pentru cea mai mare capacitate din categoria cuptoarelor compacte, măsurând 50 de litri, precum şi pentru eficienţa lor energetică, fiind primele cuptoare din lume cu clasa A -30%.

“Suntem constant atenţi la nevoile utilizatorilor noştri,” a declarat Boo-Keun Yoon, preşedinte al Diviziei de Electrocasnice în cadrul Samsung Electronics. “Ţinând cont de acest lucru, lansăm noi electrocasnice pentru bucătărie care să ofere utilizatorilor noştri mai multă comoditate, capacitate, un consum mai mic de energie şi un design plăcut.”

Capacitate mare, consum redus de energie

Noul cuptor compact de la Samsung oferă utilizatorilor două avantaje: capacitatea mare a cuptorului care poate găti, de exemplu, mese îmbelşugate pentru familii mari, dar care în acelaşi timp păstrează un corp compact şi eficienţa energetică. Astfel, indiferent de numărul membrilor familiei, oricine poate prepara alimentele mai eficient datorită capacităţii de 50 de litri, o capacitate semnificativ mai mare decât a cuptoarelor compacte conveţionale.

În plus, cuptorul compact a fost încadrat în clasa A-30%, fiind primul de acest fel cu o eficienţă energetică atât de mare. Fie că pregătesc masa pentru întreaga familie sau doar pentru ei înşişi, utilizatorii nu trebuie să-şi facă griji, deoarece utilizarea cuptorului compact este eco.

Design-ul slim, luminarea controlată şi rama cu mânerul uşii perfect integrate în cuptorul compact de la Samsung, conferă oricărui utilizator sentimentul că poate găti cu stil. Cuptorul compact vine în 5 variante: cuptor, combinat cu abur, cuptor combinat cu microunde, cuptor simplu cu aburi şi cuptor simplu cu microunde, oferind o gamă largă de opţiuni de gătit, precum: coacere, prăjire, grill şi pregătire la aburi.

În plus, cuptorul compact este echipat cu funcţia Dual Convection care asigură gătirea uniformă a alimentelor, astfel încât utilizatorii să poată prepara porţii mai mari la un nivel optim al umidităţii şi temperaturii.

Noile modele de cuptoare compacte vor fi disponibile în Europa începând cu luna octombrie 2012.
Cuptorul inteligent cu capacitate de 45L

Noul cuptor inteligent de la Samsung se mândreşte cu o capacitate de 45 de litri care ajută utilizatorii să pregătească reţete diversificate. În plus, cuptorul le oferă şi o serie de funcţii inovatoare, precum Smart Sense Technology şi un senzor pe bază de umiditate, care detectează automat umiditatea şi setează modalitatea şi timpul de preparare optime. Rezultatul este cea mai bună performanţă de gătire şi alimente pregătite în mod uniform. Printr-o simplă atingere, utilizatorii pot selecta unul din cele 8 programe automate de gătit Sensor, iar cuptorul va face toată treaba.

Mai mult, cuptorul inteligent de la Samsung este dotat cu o tavă ceramică pătrată care maximizează spaţiul din interior, fiind astfel perfect pentru a găti porţii mari pe mai multe nivele, în special când e vorba de fripturi mari sau de gătirea prin convecţie.

Revoluţionarele “Crusty Plate” funcţionează în modul grill pentru a prepara cea mai crocantă pizza sau cele mai pufoase placinte.

În afară de tava ceramică, şi interiorul cuptorului este făcut tot din email ceramic, un material rezistent la zgârieturi şi rugină, care îl face de 7 ori mai rezistent decât orice alt cuptor cu microunde.

Samsung este singurul producător care utilizează email ceramic de cea mai bună calitate, care se foloseşte în mod normal la cuptoarele din gamele standard. Interiorul din email ceramic este şi foarte uşor de curăţat şi dezinfectat. De fapt, capacităţile anti-bacteriale ale cuptorului au fost testate şi certificate de Institutul Hohenstein din Germania.

Datorită combinaţiei de email ceramic şi funcţiile de curăţare cu aburi, cuptorul se curăţă la fel de uşor precum se şi foloseşte. Oţelul inoxidabil şi sticla oferă un aspect stilat care va completa design-ul bucătăriei şi va spori funcţionalitatea spaţiului.

Cuptorul inteligent de la Samsung va fi disponibil in Europa începând cu luna septembrie 2012.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *