Stiri

Samsung lansează GALAXY S 4 – însoțitor pentru o viață mai bogată, mai simplă, mai împlinită

Samsung Electronics lansează astăzi cea de-a patra generație a GALAXY S, Samsung GALAXY S 4, creat pentru a te aduce mai aproape de tot ceea ce este important pentru tine. Capabil să înțeleagă ce este mai de preț pentru noi, Samsung GALAXY S 4 a fost creat pentru a redefini modul în care trăim. Acest smartphone performant și elegant dă sens fiecărui moment al vieții noastre: înțelege valoarea relațiilor, oferindu-ne posibilitatea de a avea o legătură strânsă cu prietenii și familia şi, totodată, o experienţă de utilizare facilă, care ne face viaţa mai uşoară.

Telefonul are un design atent creat, un ecran și o baterie de dimensiuni mai mari şi o ramă foarte îngustă, toate găzduite de o carcasă ușoară (130 g) și subțire (7,9 mm). Samsung GALAXY S 4 este mai subțire și totodată mai puternic, fiind disponibil la lansare în două variante de culoare – Black Mist și White Frost – alte culori urmând să fie lansate pe parcursul anului.

„Cu GALAXY S 4, Samsung va îmbunătăți din nou felul în care trăim,” a declarat JK Shin, Președinte și șef al Diviziei IT & Mobile Communications din cadrul Samsung. „Toate caracteristicile GALAXY S 4 au fost create pe baza nevoilor pe care le-am identificat la consumatorii noștri din întreaga lume. Continuând seria de succes GALAXY S, acest mobil este o nouă dovadă a inovației inspirată de oameni. La Samsung, ne concentrăm pe ceea ce oamenii îşi doresc, pentru a-i putea inspira la rândul nostru.”

 

Citeste mai departe despre Samsung GALAXY S 4>>

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *