Obiectivul organizatiei internationale Salvati Copiii este sa acorde sprijin pentru 800,000 de persoane afectate de cutremurul din Haiti, dintre care 470,000 de copii. Pana acum peste 490,000 de persoane au beneficiat de sprijinul Salvati Copiii, care a constat in apa, hrana, adapost, medicamente, articole igienico-sanitare si de uz casnic, dar si servicii medicale, educationale si de protectie a copiilor.
Natiunile Unite raporteaza ca 1,23 milioane persoane traiesc la momentul actual in adaposturi temporare si peste 467,701 de persoane au parasit Port-au-Prince. Mii de persoane au mers in satele de la granita cu republica Dominicana, zona in care existau deja probleme cu hrana. Salvati Copiii monitorizeaza situatia indeaproape pentru identificarea celor mai oportune interventii, atat pe termen scurt, cat si pe termen lung.
Au fost identificate trei categorii de persoane cu domiciliu provizoriu: cele care au ramas in zona de provenienta, dar nu locuiesc in casele proprii, cele care locuiesc la familii-gazda si cele care locuiesc in adaposturi. Nu s-a decis inca asupra locatiilor unde guvernul ar intentiona sa ridice adaposturi permanente sau noi comunitati, ceea ce constituie un subiect de ingrijorare in conditiile in care sezonul ploios se apropie. Unele adaposturi, in special tabara din Petionville, unde se estimeaza a fi 75-80,000 persoane, sunt in risc de inundatie si epidemii.
Ministerul Sanatatii si OMS au raportat ca bolile in risc de aparitie sunt 1) infectiile respiratorii acute, 2) malaria and 3) diareea. Desi bolile infectioase raman un subiect de ingrijorare, nu s-au inregistrat inca semne de aparitie.
Salvati Copiii International continua aprovizionarea zilnica cu apa potabila, 62,400 de persoane beneficiind zilnic de 312 metri cubi de apa. De asemenea, se continua distributia de hrana, peste 248,300 de persoane, dintre care 148,984 copii, fiind beneficiari. Problemele legate de adapost, sanitatie si igiena raman, si ele, pe lista prioritatilor. Numarul de vatamari corporale este in usoara scadere, insa continua sa reprezinte peste 10% din cazuri.
Adapost si produse de prima necesitate
Salvati Copiii International a acordat astfel de servicii unui numar de 6,825 gospodarii (34,125 persoane) pana in prezent. De la ultima raportare, 1,550 de familii (750 in Carrefour si 800 in Leogane) au primit paturi, truse igienice, plase de tantari, articole de uz casnic etc.
Apa, sanitatie si igiena
Salvati Copiii International continua aprovizionarea zilnica cu apa potabila, marind capacitatea la 312 m3 de apa pentru 62,400 de persoane zilnic. Pana in prezent, au fost construite 179 de toalete de urgenta de care beneficiaza 8,950 persoane, 115 bai publice de care beneficiaza 11,500 persoane si au fost instalate dozatoare de apa cu rezerve de 195 m3 apa. In total, peste 120,000 persoane beneficiaza de acest tip de servicii.
Sanatate si nutritie
Echipele medicale mobile ale Salvati Copiii International au consultat pana acum 16,870 pacienti, dintre care 5,321 in Port-au-Prince, 2,468 in Leogane si 9,081 in Jacmel. S-a deschis o clinica in Petionville Club, una din cele mai mari tabere din Port-au-Prince, cu o populatie estimata de 80,000 persoane. In Jacmel, Salvati Copiii continua sa fie la conducerea comisiei care se ocupa de aspectele legate de sanatate si a colaborat cu Ministerul Sanatatii pentru derularea unei campanii impotriva poojarului , in cadrul careia au fost vaccinati 1,260 de copii. In cadrul activitatilor de acordare de hrana pentru copiii foarte mici ramasi orfani sau ale caror mame nu pot alapta, a fost distribuita hrana speciala pentru 320 bebelusi.
Protectia copiilor
Pana in prezent, peste 15,400 de copii ai beneficiat de programele de protectie ale Salvati Copiii prin intermediul celor 18 spatii speciale mobile pentru copii din Port-au-Prince si Jacmel. La program au participat si 110 voluntari din comunitate. 3,179 copii participa zilnic, in medie, la activitatile din centrele speciale.
In Jacmel au fost identificate locatii pentru 8 noi spatii speciale pentru copii, care urmeaza a fi create in cel mai scurt timp. Se preconizeaza crearea a 75 de astfel de spatii speciale pana la sfarsitul lunii, in colaborare cu alti parteneri ai Salvati Copiii.
Un call center si un centru de inregistrare pentru identificarea si reunirea familiei a fost creat la baza UN, administrat de Salvati Copiii in colaborare cu UNICEF, Comitetul International de Salvare si ICRC. 27 de lucratori din comunitate au fost pregatiti si au inceput inregistrarea copiilor din spitalele si taberele din Port-Au-Prince.
Pana in prezent, 97 de copii au fost identificati drept separati sau neacompaniati si vor beneficia de serviciile programului de identificare si reunire a familiei.
Adoptii
In urma actiunilor de advocacy desfasurate de Salvati Copiii International, Parlamentul European a emis o rezolutie care instituie un moratoriu pe adoptiile din Haiti pe o perioada de pana la doi ani de la inceperea actiunilor de gasire a familiei. Rezolutia poate fi vizualizata aici: http://www.europarl.europa.eu/sides
Hrana
Pana in prezent, Salvati Copiii a distribuit hrana pentru 248,308persoane, dintre care 148,984 copii iar umarul creste pe masura ce distributia de hrana continua.
Educatie
Printre prioritatile identificate impreuna cu profesorii si directorii de scoli in timpul evaluarilor se numara: acordarea de sprijin scolilor neafectate, care vor primi copii din scolile distruse; evaluari profesioniste pentru a determina gradul de siguranta al scolilor; asistenta psihosociala pentru copii, parinti si profesori; sprijin specific pentru copiii ramati cu sechele fizice sau dizabilitati in urma cutremurului.
Donati on-line pe www.salvaticopiii.ro sau prin transfer bancar in contul RO15RNCB0071011434790005, deschis la Banca BCR – Sucursala Plevnei.