Art Safari, Pavilionul de Artă București, va fi cel mai important eveniment dedicat artelor plastice și va avea loc în perioada 22-25 mai, în piața George Enescu (Piața Palatului Regal). Peste 100 de muzee și galerii de artă din România, Germania, Italia și Austria, 350 de artiști români și străini, șase secțiuni de prezentare, un spațiu cu tradiție culturală puternică și nenumărate experiențe unice trăite de fiecare vizitator. Astfel se anunță cel dintâi pavilion profesional şi public de artă din România, a cărui miză este să aducă Bucureștiul artelor vizuale în rândul marilor metropole occidentale.
Prima ediţie a Pavilionului de Artă ART SAFARI Bucureşti, care va avea loc în perioada 22 – 25 mai, prezintă publicului piața de artă dintr-o perspectivă nemaîntâlnită pentru un stat est-european fost comunist: ca un nucleu de dezvoltare socială, educațională și economică. Sub alura de eveniment cultural inițiator al unei mișcări culturale românești active, ART SAFARI propune un program accesibil tuturor celor care îndrăznesc să includă arta în propriul stil de viață.
Una dintre cele mai așteptate secțiuni de publicul larg este cea de Muzee și instituții culturale, care o să-i încânte pe vizitatori cu opere ale Marilor Maeștri. Dintre aceștia îi enumerăm pe Aman, Grigorescu, Andreescu, Luchian, dar și Tonitza, Pallady, Petrașcu, Ressu etc. Vor fi prezente și două selecții muzeale cu opere ale avangardei românești internaționale – Victor Brauner, Marcel Iancu, Hermann Maxy, Hans Mattis Teutsch etc. Nici bornele importante ale postmodernismului românesc nu au fost ignorate în participarea muzeală, de la grupările revoluționare timișorene 111 și Sigma, la creatorii de școală Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu ori Horia Bernea. Totodată celebrele școli/colonii regionale de pictură precum Colonia de Balcic și Școala de la Baia Mare vor fi prezente cu opere de referință ale muzeelor locale.
Nici secțiunea de artă contemporană nu va fi mai prejos, curiozitatea vizitatorilor fiind antrenată de expozițiile a peste 25 de galerii aflate în topul galeriilor confirmate. Dintre acestea amintim de Galeria Posibilă – prima galerie privată de artă contemporană din București (2003), Anaid Art Gallery din București deschisă în 2004, Fundația Interart Triade (Galeria Jecza) din Timișoara, Galeria X.Y.Z (Fundația Intact) din Cluj-Napoca, AnnArt Gallery din București, dar și Galeria Wolkonsky din Germania, Five Plus Art Gallery din Austria, Studio Ambre și UFOFabrik din Italia.
Pentru a înlesni percepția pieței de artă ca un motor social și economic, accesibil oricui, și pentru a conecta românii și străinii de pretutindeni la universul artistic românesc, istoric și actual, ART SAFARI propune un program de conferinţe, lansări de carte, performance-uri şi proiecţii video unite sub titulatura „Arta în Dialog”, la care vor participa specialişti din lumea artei din România, Olanda, Turcia, Polonia și Ungaria. Astfel, cel dintâi obiectiv al Pavilionului de Artă ART SAFARI Bucureşti este de a da tonul unor schimbări majore în ceea ce privește relația dintre artist – galerie – colecţionar, dintre instituţiile de cultură şi piaţa de artă, dintre întregul sistem cultural şi publicul larg.
Publicul este așteptat să viziteze și să admire operele celor mai importanți artiști români ai tuturor timpurilor găzduiți de Pavilionul de Artă Art Safari București în perioada 22-25 mai 2014.