Stiri

UPC România introduce Eurosport 3, 4, 5 pentru Jocurile Olimpice

Jocurile Olimpice sunt aduse de Eurosport la UPC România, care a lansat în grila de televiziune digitală trei canale suplimentare, Eurosport 3, Eurosport 4 și Eurosport 5, pe durata competiției din PyeongChang 2018. Astfel, clienții UPC se vor putea bucura de experiența completă a celei mai importante competiții sportive din această iarnă.

Noile canale vor acoperi toate competițiile sportive de schi alpin, schi fond, biatlon, sărituri cu schiurile, bob, sanie și snowboard și vor fi disponibile în perioada 9-25 februarie 2018 pentru clienții UPC abonați la serviciile TV digitale, putând fi urmărite și în platforma Horizon Go, oriunde și de pe orice dispozitiv. Transmisiunile acestora vor fi în limba engleză, iar programul va conține emisii live și reluări în a doua parte a zilei.

„Continuăm strategia noastră de a le oferi clienților acces la conținut premium, diversificat, pentru a se bucura de experiențe unice de divertisment, oriunde și oricând. Prin lansarea acestor noi canale Eurosport, clienții noștri pot viziona peste 100 de evenimente sportive și urmări evoluția sportivilor olimpici care vor participa în competiții, susținându-i de acasă. Experiența este completată de platforma inovatoare Horizon și aplicația Horizon Go, astfel încât vor trăi emoția Jocurilor Olimpice de Iarnă în orice moment al zilei, oriunde s-ar afla.”, a declarat Bogdan Bucurei, Head of Customer Proposition & Content UPC CEE.

Pe Eurosport 3, 4 și 5, fanii se vor putea simți în mijlocul acțiunii. Transmisiunile live și reluările nu vor fi întrerupte de pauze publicitare, iar transmisiunile în paralel de pe cele 3 canale vor aduce abonaților UPC cele mai bune alegeri în materie de competiții olimpice. Eurosport 3, 4 și 5 vor transmite Jocurile Olimpice 24/7, de la ceremonia de deschidere până la cea de închidere și vor aduce toate disciplinele sporturilor de iarnă în format HD. Eurosport 3 va fi disponibil pe EPG 216, Eurosport 4 pe EPG 217, în timp ce Eurosport 5 va putea fi găsit pe EPG 218.
Transmisiunile de pe cele 4 canale Eurosport deja existente în grila de programe UPC – Eurosport 1, Eurosport 1HD, Eurosport 2 și Eurosport 2HD vor acoperi cele mai importante evenimente și emisiuni dedicate rezumatelor și celor mai importante faze de la Jocurile Olimpice, conținutul fiind disponibil cu funcția Replay a mediaboxului Horizon cu până la 7 zile în urmă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *