Un nou model de Logan va avea motor de 1,6 litri 16V si 107 cai putere, o premiera pentru producatorul de la Colibasi. Chiar daca motorul ce va fi folosit este unul conceput cu multi ani in urma (in linii mari va fi acelasi propulsor de pe Mégane 1), el va reprezenta primul motor din istoria Dacia cu o putere mai mare de 100 de cai.
Mai exact, informatiile oficiale arata ca puterea nominala a motorului va fi de 107 cai, la 5.800 de rotatii pe minut, asta insemnand printre altele un cuplu motor de circa 150 Nm, la 3.700-3.800 de rotatii pe minut, si o acceleratie de aproximativ 10 secunde, de la 0 la 100 km/h, daca tinem cont de faptul ca masele celor doua modele (Logan, respectiv Mégane 1) sunt apropiate. Singurul element care ar mai lipsi din ecuatie este tipul cutiei de viteze ce va fi folosita, acest detaliu putand modifica destul de mult dinamica masinii. Aceasta lansare este, de asemenea, o certitudine, dar nu si momentul ei. Reprezentantii Dacia ne-au precizat ca motorizarea 1.6 16V va fi prezenta pe Logan inainte de lansarea versiunii break, perioada estimata fiind primavara lui 2006.
Sursa: Saptamana Financiara