Concursul “Doodle 4 Google” intră în fazele de jurizare publică, ultimele înainte de desemnarea marelui câştigător. Până pe 27 noiembrie, cele mai bune 30 de lucrări desemnate de juriu vor fi supuse votului public, prin care se va alege desenul câștigător care va fi publicat pe pagina de start a Google România pe 1 Decembrie. Votul va putea fi exprimat pe pagina concursului: http://www.google.ro/doodle4google, la secțiunea Votează, iar publicul este invitat să aleagă desenul preferat din ambele categorii: clasele I-IV și V-VIII. Nu se pot înregistra voturi multiple de pe același calculator.
Primele 10 lucrări, câte 5 din fiecare categorie de vârstă, se califică în finala pentru marele premiu, câştigând automat o tabletă cu sistem de operare Android. Şcolile în care învaţă primii cinci clasaţi dintre cei 10 finalişti vor primi o bursă în valoare de 20.000 de lei pentru achiziţionarea de echipamente IT.
Desenul care va primi cele mai multe voturi va fi postat pe pagina de start www.google.ro cu ocazia Zilei Naţionale a României, iar micul artist va fi de asemenea răsplătit cu un premiu în valoare de 15.000 de lei.
La concursul de creație “România mea este…” s-au înscris peste 10.000 de elevi cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani din întreaga țară. Mecanismul de selecție a celor 30 de desene participante a cuprins o primă selecție a celor mai reprezentative 250 de lucrări, dintre care juriul competiţiei a trimis în semifinala concursului cele mai expresive 15 desene pentru fiecare categorie: clasele I-IV şi V-VIII. Criteriile de jurizare au inclus creativitatea, valoarea artistică și compatibilitatea lucrărilor cu tema concursului.
Juriul concursului Doodle 4 Google România a fost format din personalități din domeniile artistic, media și educație: Nicolae Alexi, Adrian Boțan, Adrian Brăescu, Andreea Esca, Medeea Marinescu, Ioan T. Morar şi Cătălin Ștefănescu. Din juriu face parte și Sophia Foster-Dimino, membră a echipei care se ocupă de redesenarea logo-ului Google la aniversările pe care Google le sărbătorește la nivel internațional și local.
Concursul se desfășoară sub tutela Ministerului Educației și cu sprijinul TVR.