La prima vedere, primii pasi ai copilului tau pot parea un element usor de trecut cu vederea. Insa aparitia unor nereguli in acest proces al dezvoltarii mersului la bebelusi pot afecta mai tarziu dezvoltarea normala si sanatoasa a acestuia. Nou – nascutul nu este capabil sa isi sustina greutatea capului, nu poate sta in pozitia sezut, iar miscarile lui nu sunt articulate.
In a saptea sau a opta saptamana, bebelusii au capacitatea de a-si tine capul pe aceeasi linie cu linia coloanei vertebrale. Abia la sase luni ei reusesc sa-si ridice singuri capul din pozitia culcat.
La varsta de trei luni, copilul nu are inca puterea de a-si mentine singur spatele drept, de aceea pentru a se evita deformari ale coloanei, parintele care il ia in brate trebuie sa ii sustina spatele cu ambele maini.
Antebratul uneia va sustine partea de sus a coloanei, iar partea de jos si bazinul bebelusului vor fi tinute cu cealalta mana. Parintele trebuie sa se adapteze miscarilor celui mic, acesta nu va sta in permanenta lipit de corpul celui care il tine in brate, ci tinde sa se intoarca sau se miste. Astfel el trebuie tinut in functie de pozitia corpului lui, dar fara a-i ingradi nevoia de mobilitate.
La sase luni copilul poate sta in sezut, insa e recomandat ca acesta sa stea sprijinit de perne. La 7 – 9 luni, bebelusii incep sa se ridice singuri in aceasta pozitie pentru cateva minute, insa de cele mai multe ori au nevoie de un punct de sprijin.
Cam la varsta de 11 luni, bebelusul incepe sa mearga de-a busilea sau sa incerce sa se catere. Etapa aceasta este premergatoare celei de mers propriu-zis. Odata ce da primele semne de incercare de a pasi, copilul trebuie incurajat, urmarit si sustinut mai ales in primele stadii.
Sunt posibilitati ca acesta sa se raneasca in momentul in care isi pierde echilibrul, de aceea parintii trebuie sa fie atenti la colturile mobilierului sau la alte obiecte care, atinse de copil in momentul in care incearca sa se sprijine, pot cadea peste el.
Grija insa nu trebuie sa fie una exagerata, mai degraba ar trebui sa existe o supraveghere la mica distanta. Copilul trebuie sa capete incredere in el si sa invete ca trebuie sa se tina singur pe picioruse. Daca el va fi sustinut in permanenta de parinti, e posibil ca acestuia sa-i fie teama in permanenta sa paseasca singur si va cauta mereu sprijinul celor mari.
Primii pasi realizati exclusiv fara ajutor apar pe la varsta de un an. Insa copii sunt diferiti, niciodata nu va exista o perioada clar delimitata pentru asa ceva, de aceea parintii nu trebuie sa se panicheze, atunci cand cel mic nu da semne ca ar putea sau ca ar indrazni sa mearga singur.
Intarzierea nu reprezinta un simptom al unei boli, ci doar o etapa premergatoare mersului propriu-zis, perioada in care copilul inca invata cum sa-si mentina echilibrul si cum sa paseasca fara sa se teama ca ar mai putea cadea.
Totul consta in faptul ca unii trec mai repede de aceasta perioada de acomodare, iar altii – putin mai greu.
De asemenea, odata ce bebelusul a facut primii pasi singur, parintii nu ar trebui sa ramana mirati cand vor vedea ca cel mic da oarecum “inapoi”, intorcandu-se la etapele anterioare, adica sa mearga din nou de-a busilea sau se cada la anumite intervale. Cel mic se afla intr-o continua formare, el inca invata cum trebuie sa se mentina pe propriile picioruse, lucru care de multe ori ii starneste teama si neincrederea. Totul insa trebuie privit ca un aspect normal.
Parintii pot acorda un anumit timp bebelusului pentru exercitii de mers si de echilibru, care il vor ajuta sa-si dezvolte mai repede si mai bine abilitatile de miscare. Acest lucru insa trebuie facut in raport cu “cererile” nespuse ale copilului, iar imediat ce acesta da semne de oboseala sau de suparare, sa fie lasat sa se joace, sa stea rezemat sau culcat.
Acesti primi pasi ai copilului sunt deosebit de importanti pentru cel mic, astfel ca nu trebuie sa ratati asemenea momente, ci sa va bucurati impreuna cu bebelusul de progresele facute in tot ce inseamna dezvoltare si crestere corporala.
Marinela Gheorghe www.stilfeminin.ro