Zilele trecute, mama a facut placinta cu struguri (poama, cum si zice bunica), o reteta uitata, si nici macar de multi stiuta. Oricum, nu o recomand decat celor care s-au mai intersectat candva cu un astfel de… dulce. Reteta nu este simpla, ci de-a dreptul primara: aluatul de piine (faina, sare, drojdie, apa) se sntinde ca pentru placinta, se imprastie deasupra boabele de la cstiva struguri dulci, se adauga cam doua maini de zahar, se ruleaza si se pune intr-o tava de cozonac, care ajunge sn final in cuptorul incins si ramine acolo pret de vreo ora. Zeama strugurilor va da navala in cuptor, prelingandu-se pe tava, cuptorul va arde mocnit, slobozind fum prin toate incheieturile, dar rezultatul va fi unul care merita osteneala, mai ales pentru ca pe casa scarii se vor raspsndi mirosuri foarte elaborate! Cum ar spune o matusa de-a mea: “Nu conteaza din ce e borsul, dar nu uita sa-i trantesti la sfarsit o mana de leustean sa innebunesti vecinii pe scara!”…
Bunica facea “placinta cu poama” toamna tarziu, cand era treaba multa la camp si nu era vreme pentru dezmierdari culinare. Åžtia reteta de la bunica ei, a carei singura bogatie, psna sa snceapa comunistii colectivizarea, era o vie intinsa pe cateva dealuri.
Fraga neagra, cea mai de soi “poama” din gradina noastra, era nu doar aromata si dulce, dar se si pastra foarte bine, vreme indelungata. In postul Craciunului, gaseam in pod, pe ziare, strugurii usor vestejiti, a caror aroma era (sau doar imi parea) si mai concentrata.
Placinta asta cu poama, despre care scriu de parca as fi facut-o eu, este un fel de mostenire de familie: tanara generatie nu indrazneste sa experimenteze, decat cand nu mai are cine…
In copilarie am intrebat-o pe bunica de ce nu face placinta asta cu un aluat mai de soi, cu unul de cozonac, de exemplu. Mi-a raspuns, oarecum inciudata, ca eu nu am decst sa o fac asa cum vreau, iar ea o sa faca in continuare exact cum a invatat de la bunica ei. Acum, mancand din placinta facuta de mama, dupa aceeasi reteta de pe vremea strabunicii ei si poate mai de demult, mi-am dat seama ca nu e nimic de schimbat: cozonacul e cozonac, iar placinta cu poama e… unica.
Sursa: www.evenimentul.ro