Sute de plante medicinale sint in pericol sa dispara de pe pamint, ceea ce ar putea genera o criza globala in domeniul sanatatii umane, facind mai grea descoperirea de tratamente pentru diverse boli, se arata intr-un studiu al Organizatiei Internationale pentru Conservarea Gradinilor Botanice, studiu publicat saptamina trecuta, informeaza EFE.
Peste 50 la suta dintre medicamente provin din plante care acum sint in pericol de disparitie, din cauza recoltarii excesive si, mai mult, a despaduririlor, se arata in studiul citat. Este vorba de plante care pe viitor ar putea ajuta la tratamentul unor boli considerate in prezent fatale, cum ar fi cancerul sau infectarea cu virusul HIV, ce provoaca maladia SIDA si care ar putea disparea inainte de a se putea continua cercetarile. Echipa de experti, formata din reprezentanti ai gradinilor botanice din 120 de tari din intreaga lume, a identificat 400 de plante cu proprietati curative care sint deja amenintate de riscul disparitiei. Cercetatorii au avertizat ca, printre plantele pe cale de disparitie se numara si tisa (Taxus baccata), din care se produce ingredientul de baza al medicamentului Paclitaxel, cel mai des folosit in tratamentul cancerului. Cactusul Hoodia, originar din Namibia, a atras atentia companiilor producatoare de medicamente de slabit, iar acum, potrivit raportului botanistilor, aceasta planta se afla si ea pe cale de disparitie. Conform specialistilor, in aceeasi situatie se afla si jumatate dintre speciile de magnolie, planta ce contine o substanta numita honokiol, folosita in medicina traditionala chineza in tratamentul cancerului si pentru incetinirea evolutiei bolilor cardiace. Cercetatorii au mai atras atentia si asupra situatiei brindusei de toamna (Colchicum autumnale), planta ce este un remediu natural pentru guta si care s-a dovedit eficienta in tratamentul leucemiei. Aceasta floare este foarte apreciata in comertul horticol datorita corolei sale deosebite, fiind in pericol sa dispara din cauza recoltarii excesive. In prezent, aproximativ cinci miliarde de persoane beneficiaza de tratamente cu plante medicinale, folosindu-se de proprietatile lor curative, in ciuda faptului ca in laboratoare sint concepute din ce in ce mai multe medicamente bazate pe substante chimice, se mai arata in studiu. Belinda Hawkins, autoarea studiului, a declarat ca problema disparitiei plantelor medicinale nu este doar un simplu subiect adus la cunostinta publicului si a avertizat ca, daca pierderea treptata a acestor specii nu este oprita la timp, situatia ar pune intr-un real pericol viitorul sanatatii la nivel mondial si ar putea conduce la aparitia unor probleme neprevazute in medicina.
Sursa: www.evenimentul.ro