FILME

Pictas Interactive vă invită să păşiţi “virtual” în primele cinematografe digitale din România

Cinefilii români au ocazia să vadă, în exclusivitate,cum vor arăta primele cinematografe complet echipate digital din ţară.
Pictas Interactive a realizat pentru compania britanică The Light primul film de promovare al noilor locaţii. Cinematografele 3D vor avea o capacitate de 1.500 de locuri şi urmează a fi lansate de compania britanică în această toamnă, la Bucureşti şi respectiv Oradea.

Bazat pe sloganul “Step into The Light!”, filmul promoţional realizat de Pictas surprinde o vizită virtuală în incinta cinematografelor “The Light”,

permiţându-le celor interesaţi să cunoască viitoarele facilităţi 3D ale cinematografelor şi să ia contact cu atmosfera relaxată a spaţiilor lounge ce urmează a fi puse la dispoziţia vizitatorilor.

Pentru realizarea filmului promoţional s-au folosit personaje reale, filmate în studio pe croma verde şi inserate ulterior în animaţia 3D, pe fundalul unei muzici originale, create special pentru acest promo.
“ Am vrut ca experienţa virtuală surprinsă de noi în filmul promoţional să o reflecte cât mai bine pe cea din realitate, cea pe care o vor trăi vizitatorii începând cu toamna lui 2008 în noile cinematografe 3D. Am încercat să surprindem faptul că The Light vor fi, mai mult decât cinematografe, adevărate locuri de petrecere a timpului liber, datorită conţinutului, serviciilor şi spaţiilor de recreere amenajate în foyer. Colaborarea cu echipa The Light a fost extraordinară, reuşind finalizarea proiectului intr-un timp record ”, a declarat Oana Dereli, Client Service Director, Pictas Interactive.
Filmul promoţional produs de Pictas poate fi accesat la http://www.pictas-interactive.com/real-estate.html, in categoria Recent Work.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *