Evenimente

Patrula de Reciclare reîncepe școala!

banner_facebook_1_.2Asociația Română pentru Reciclare RoRec dă startul înscrierilor în noua ediție a programului național de educație de mediu “Patrula de Reciclare”! 

Începând de joi, 12 septembrie, dascăli din toată țara sunt invitați să își înscrie unitățile de învățământ în program și să se alăture uneia dintre cele mai active mișcări ecologiste de tineret din România. Patrula de Reciclare reunește sute de profesori și mii de elevi pentru care responsabilitatea față de mediu reprezintă un element important de conduită. Ei explică membrilor comunităților în care trăiesc de ce este importantă colectarea selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE). Programul educativ al Asociației Române pentru Reciclare RoRec este avizat de Ministerul Educației Naționale și se desfășoară cu sprijinul inspectoratelor școlare locale. Agenția Națională pentru Protecția Mediului ni se alătură ca partener, începând cu ediția 2013-2014. Agenția Națională de Presă AGERPRES susține în continuare programul, ca partener media.

Asociația RoRec susține echipele participante prin materiale educative care îi ajută pe copii și tineri să înțeleagă cât de important este să colectăm și să reciclăm deșeurile electrice în scopul protejării mediului. Astfel, ei învață cum trebuie să procedăm pentru a respecta legislația, cum putem contribui concret la recuperarea materialelor reutilizabile și salva resursele naturale. La rândul lor, profesorii și tinerii vor deveni ambasadorii acestui mesaj ecologic și îi vor stimula pe membrii comunităților lor să conștientizeze obligația de a colecta selectiv DEEE și să înțeleagă care sunt factorii de risc la care ne expunem cu toții printr-un comportament lipsit de responsabilitate în domeniu.

În cele două ediții desfășurate până în prezent de la lansarea programului Patrula de Reciclare în anul 2011, au participat peste 30.000 de elevi și peste 900 de cadre didactice reprezentând tot atâtea unități de învățământ (grădinițe, școli, licee). Ei au contribuit la colectarea a peste 300.000 kg de DEEE în România!

Cu o medie de 10 kg DEEE colectate per agent înscris, Patrula de reciclare se ridică la nivelul țărilor europene fruntașe în domeniul colectării acestor deșeuri.Ce exemplu demn de urmat, dacă ne gândim că, la nivelul întregii populații, rata de colectare medie în România este de sub 1 kg DEEE pe locuitor, anual! Acești copii și tineri au arătat că putem realiza mai mult. Pentru profesorii coordonatori și pentru elevi, Patrula de Reciclare este o experiență formatoare plină de momente memorabile, ateliere creative, lucru în echipă, provocări și descoperiri. Specificul programului le oferă posibilitatea să vadă concret schimbarea pozitivă pe care o produc în jurul lor, contribuția pe care o au la educarea și binele comunităților lor. Este o satisfacție mai mare decât premiile care recompensează performanțele de top la finalul ediției” declară Alexandra Arnăutu, managerul proiectului.

În ediția 2012-2013, Patrulele de Reciclare au inițiat peste 500 de acțiuni de informare, proiecte creative și artistice, în București și 29 de județe ale țării. Agenții au informat peste 350.000 de oameni, i-au convins să adopte un comportament responsabil și să predea DEEE în vederea reciclării.
Performanțele tinerilor îndrumați de profesorii coordonatori au influențat semnificativ obiceiul de colectare și reciclare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice în comunitățile locale.
                              
Educatorii și profesorii sunt invitați să afle mai multe despre program și să se înscrie pe site-ul www.patruladereciclare.ro în perioada 12 septembrie – 11 octombrie.

Prin programul Patrula de Reciclare, Asociația Română pentru Reciclare RoRec sprijină școala în misiunea de a forma o generație de tineri responsabili, preocupați de grija față de mediul înconjurător, implicați în comunitate și încrezători în propria putere de a aduce schimbări benefice în societate.

***
Asociația Română pentru Reciclare – RoRec (www.rorec.ro) o organizaţie non-profit, formată din unsprezece dintre cei mai cunoscuţi fabricanţi europeni de aparatură electrocasnică prezenţi pe piaţa din România. Asociația RoRec preia responsabilitatea producătorilor de aparatură electrocasnică şi gestionează toate activităţile necesare colectării, tratării și reciclării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), în conformitate cu legislaţia europeană în domeniu. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *