FILME

Patrick – o tragicomedie fără pudori – din 25 iunie în cinematografe

Patrick, debutul în lungmetraj al belgianului Tim Mielants (cunoscut pentru serialele Peaky Blinders, Legion și The Terror), premiat la TIFF anul trecut pentru cea mai bună regie, este lansat în cinematografele din România pe 25 iunie. Lansarea filmului e precedată de două avanpremiere la București, în seara de marți, 22 iunie: de la ora 20:00 la Cinema Muzeul Țăranului și de la ora 20:30 la Cinema Elvire Popesco.

O tragicomedie plină de umor negru, Patrick spune povestea unui bărbat care trăiește cu părinții într-o tabără de nudiști. Când tatăl său moare, Patrick trebuie să se ocupe de administrarea campingului, însă un alt eveniment îi tulbură viața și așa dată peste cap: ciocanul său preferat dispare. Căutarea acestuia se transformă într-o aventură existențială.

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=5JQvF2EMK1o

”În vara lui 1985 am stat cu părinții mei într-o tabără de nudiști din Pirinei. A fost o vacanță pe care n-am s-o uit niciodată! Și asta nu din cauza nudității, ci pentru că acolo am întâlnit niște personaje excentrice care mi-au rămas întipărite în minte”, explică regizorul Tim Mielants, care semnează și scenariul, alături de Benjamin Sprengers. ”Patrick e un film cu un aer de seriozitate, dar fără gravități, cu umor, dar fără cinism”, mai spune cineastul belgian.

Din distribuție fac parte Kevin Janssens (care a jucat cu Olga Kurylenko în The Room), Hannah Hoekstra (Charlie’s Angels, alături de Kristen Stewart) și starul neo-zeelandez Jemaine Clement (Flight of the Concords, What We Do in the Shadows și sequel-urile Avatar).

Tim Mielants este un nume cunoscut în lumea serialelor TV, el regizând, printre altele, întregul sezon al treilea din Peaky Blinders și două sezoane din Legion. Debutul său în lungmetraj a fost unul fulminant, Patrick fiind recompensat cu premiul pentru cea mai bună regie la TIFF și la Festivalul de la Karlovy Vary și bucurându-se de cronici internaționale elogioase (”Comedie și tragedie combinate cu umor negru și câteva delicioase răsturnări de situație” – The Hollywood Reporter; ”O încântare plină de umor sec” – The Guardian; ”Un thriller psihologic absurd și neașteptat” – Cineuropa; ”Simultan grotesc și adorabil” – AperiTIFF).




Patrick este distribuit în România de Transilvania Film.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *