Concerte, MUZICA

Ovidiu SCRIDON in ultimul concert din acest sezon

Ovidiu Scridon, unul din reprezentantii noii generatii de fokisti, incheie seria concertelor acestui sezon din cluburile bucurestene si din tara, miercuri 17 iunie, ora 21:30 in Clubul Downstairs din Calea Floreasca 111-113, sector 1, Bucuresti.

Concertele folk acustic pe care le susţine regulat în cluburile celebre din capitală (Big Mamou, El Grande Comandante, Expirat, Nautilus, etc) sunt expresia succesului de care se bucură Ovidiu Scridon în acest moment.
Mulţumită internetului, a promovării pieselor sale în cadrul grupurilor montane şi-n diverse alte medii, anii 1993-1998, de vârf, din punct de vedere componistic şi concertistic, au fost de fapt ani de investiţii. Chiar cu o absenţă considerabilă, Ovidiu Scridon este un nume cunoscut printre iubitorii muzicii folk şi nu numai.
A reapărut pe scena românească la-nceputul anului 2007, plin de optimism, energie şi bucuria de-a împărtăşi din emoţiile lui, alături de chitările şi muzicuţele sale.
Născut în oraşul Tîrnăveni din judeţul Mureş Ovidiu Scridon este fascinat de mic de manifestările Cenaclului Flăcara, motiv pentru care este atras de chitară încă din vremea în care învaţă să scrie şi să citească.

După absolvirea liceului din Cluj-Napoca, este militar în termen într-o unitate de paraşutişti prezentă în primele linii ale evenimentelor din 1989, din capitală. În 1993 devine student al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, loc în care de-altfel debutează în cadrul manifestărilor cultural artistice studenţeşti; festivale, cenacluri, baluri, tabere, etc. În 1996 una din piesele lui este declarată oficial Imnul studenţilor din România. În toţi aceşti ani scrie versuri, compune muzică şi pentru o scurtă perioadă de timp este membru al Cenaclului Totuşi Iubirea.

ÃŽn 1996 face primele înregistrări în studiol B`iniÅŸor al lui Valeriu Sterian ÅŸi editează albumul “Într-o zi…”, album ce se bucură de-un succes neaÅŸteptat.

În perioada 1994-1998 este extrem de activ, fiind prezent atât în majoritatea spectacolelor studenţeşti din capitală şi din celelalte centre universitare cât şi în majoritatea concursurilor şi-a festivalurilor de folk. După absolvirea facultăţii devine coordonatorul de antenă al postului Radio Total, moment în care priorităţile urmează o altă cale, mai puţin cea a muzicii folk.

După cinci ani petrecuţi în Radio Total, urmează alţii aproape trei în grupul MediaPro iar de la finalul anului 2006 este Coordonatorul Traffic-ului de publicitate al grupului de presă Realitatea-Caţavencu.
Este absolvent al unui master de Comunicare şi Relaţii Publice în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative “David Ogilvy” din Bucureşti şi al unui master de Management în cadrul Universităţii Penn State din State Colege, Pennsylvania, USA.

Multe alte informaţii puteţi găsi pe site-ul său official www.ovidiuscridon.ro .

miercuri 17 iunie, ora 21:30 Clubul Downstairs, Calea Floreasca 111-113, sector 1, Bucuresti.

rezervari la 0724.15.85.75

www.ovidiuscridon.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *