Sanatate

Ocupaţi-vă timpul… pentru a fi fericiţi

Secretul fericirii ar putea consta în a vă menţine ocupat cu diverse activităţi, indiferent cât de inutile sau neinteresante ar fi, cel puţin asta susţin experţii americani.

Potrivit specialiştilor, orice activitate, oricât de lipsită de utilitate, face mai bine stării psihice generale decât statul degeaba.

Aşteptarea de câteva zeci de minute la aeroport, înainte de îmbarcarea în avion, poate scădea moralul oricui. Însă, potrivit oamenilor de ştiinţă, dacă în cele câteva zeci de minute ne facem o ocupaţie – de exemplu ne plimbăm, răsfoim o revistă sau observăm cu atenţie persoanele care trec pe lângă noi – atunci starea de spirit va „urca“ la cote mai înalte. Prin natura sa, omul are tendinţa de a se lenevi dacă nu are un motiv clar pentru a fi activ, aşa că, în loc să îşi găsească o activitate, preferă să stea şi să privească în gol – probabil un element ce ţine de evoluţie şi care ajută fiinţele umane să îşi conserve energia.

În cadrul unui experiment, profesorul de ştiinţe comportamentale Christopher Hsee, de la Universitatea din Chicago, a rugat mai mulţi studenţi să completeze un chestionar, apoi să aştepte timp de 15 minute. Participanţii la experiment au avut două variante: fie depuneau chestionarul completat într-o urnă din apropierea sălii şi aşteptau apoi în afara camerei, fie depuneau chestionarul într-o urnă situată la distanţă, loc până la care mergeau pe jos şi unde mai puteau face câţiva paşi. La încheierea experimentului s-a constatat că respondenţii care au ales a doua variantă s-au declarat mai fericiţi şi mai mulţumiţi decât cei mai leneşi. Prin urmare, profesorul Hsee a concluzionat că este posibil ca acelaşi principiu poate fi folosit în beneficiul societăţii. „Ar fi ideal să putem crea un mecanism care să convingă persoanele mai leneşe să se implice în activităţi care, deşi nu neapărat extrem de utile, nu sunt nici dăunătoare. Un asemenea comportament ar fi mult mai bun decât lipsa distructivă de activitate“, a explicat Cristopher Hsee.

Sursa www.evenimentul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *