În cel de al treilea sezon al serialului Numai tată să nu fii!, care debutează cu două episoade difuzate în premieră duminică, 6 iulie, ora 17:00, numai la Diva Universal, o urmărim pe Sarah (Lauren Graham), care sărbătoreşte o vârstă rotundă şi plânge pe urmărul lui Mark Cyr (Jason Ritter), iar Amber (Mae Whitman) vrea să devină independentă de familia ei. Şomer fiind, Adam (Peter Krause) este stresat de faptul că nu are bani pentru familie şi soţia lui gravidă, aşa că se gândeşte la o idee de afaceri nouă, alături de Crosby (Dax Shepard). Julia (Erika Christensen) e din ce în ce mai frustrată în legătură cu procesul de adopţie şi pune la cale un scenariu trăsnit. Între timp, iubitul lui Haddie, Alex (Michael B. Jordan), îi povesteşte Juliei câteva secrete.
Numai tată să nu fii! Este un serial dramatic inspirat de filmul de succes cu acelaşi nume, care prezintă publicului o nouă versiune a familiei Braverman, un clan extins, colorat şi nici pe departe perfect.
Sarah Braverman, o mamă singură cu probleme financiare, se mută din apartamentul ei din Fresno, alături de copiii ei – Amber (Mae Whitman, „In Treatment”) şi Drew (Miles Heizer, „Spitalul de urgenţă” – înapoi acasă, în Berkeley, pentru a fi mai aproape de familia ei. Aici, Sarah este întâmpinată de impresionantul şi încăpăţânatul ei tată, Zeek (Craig T. Nelson, „Familia Stone”, „Coach”), şi de puternica ei mamă, Camille (Bonnie Bedelia, „Heart Like a Wheel”), care au propriile probleme în căsnicie. În paralel, sora ei, Julia (Erika Christensen, „Trafic”), care nu-i seamănă deloc, se chinuie să jongleze între slujba de avocat de succes şi rolul de mamă, alături de soţul ei, Joel (Sam Jaeger, „Eli Stone”), care stă acasă şi are grijă de copilul lor.
Deşi fiecare dintre fraţi are parte de probleme destule, poate că această reuniune de familie este impulsul de care au nevoie pentru a se ajuta reciproc să-şi refacă vieţile şi a se concentra asupra provocărilor zilnice de care au parte familiile cu copii care iau viaţa de la capăt.
Nu uitați: Numai tată să nu fii!, sezonul 3, începe cu două episoade difuzate duminică, 6 iulie, la ora 17:00, numai la Diva Universal. În fiecare duminică, de la aceeași oră, vor fi difuzate câte două episoade.