“Mondena” Andreea Gramosteanu este dezamagita de sistemul medical din Romania `
Actrita si-a insotit sora mai mica la spital pentru niste analize mai amanuntite. Nici prin cap nu i-a trecut ca aceasta experienta ii va lasa un gust amar. Ignoranta si nepasarea colectivului medical a intrecut orice limita a bunului simt.
Iata ce povesteste Andreea despre cele intamplate!
“Sora mea a venit de la Constanta cu diagnosticul ca are o gaura in inima, intr-unul dintre atrii, si mai are de trait doar un an. A venit cu toate trimiterile si actele necesare, pentru a-si face in Bucuresti niste investigatii mai amanuntite. Ne-am dus la Elias, un spital foarte bun, si am mers fara pile.
Am ajuns acolo si la poarta ne-a inregistrat o asistenta care a luat-o pe sora mea sa o duca la EKG si careia i-am spus la un moment dat “sa aveti grija de ea”, dar aceasta mi-a raspuns ironic “nu, nu o sa am deloc”. Eu am crezut ca este vorba despre o gluma, asa ca m-a amuzat raspunsul ei.
Din pacate intamplare a facut sa nu fie asa. Am ajuns la EKG, am stat, am asteptat… Asistenta respectiva se pupa cu doctorul prin cabinet, i se flendura toata prin fata si, intr-un final, i-a facut surorii mele electro-cardiograma si a pus-o sa astepte afara. Sora mea a intrebat-o daca nu-i fac si EKG-ul si i-a raspuns ca “nu, pentru ca este ocupat”, desi nu era nimeni acolo. Nu aveau nici un chef de noi. S-au pus pe mancat prajituri, s-au intins la discutii… toate acestea in timpul programului, cand trebuiau sa primeasca pacientii pentru diverse analize. Am asteptat vreo doua ore jumatate, dupa care am intrebat cat mai dureaza, cat mai avem de asteptat. Asistenta s-a uitat la mine cu o privire, pe care nu o pot descrie in cuvinte, si mi-a raspuns “nu pentru asta ati venit, sa asteptati?”. “Cum adica, pentru asta am venit, sa asteptam?”, am intrebat-o eu. “Da!”, mi-a raspuns ea.
Erau niste batrane care asteptau de la 6:00 dimineata si nu erau din Bucuresti. Venisera pentru analize si nimeni nu le baga in seama. Una dintre ele a zis la un moment dat: “Doamna, va rog, nu mai pot, imi este rau, trebuie sa mananc ceva! Spuneti-mi daca trebuie sa mai astept!” Asistenta nici macar nu s-a uitat spre batrana.
La un moment dat i-am spus surorii mele sa-si ia analizele, trimiterile si toate actele si sa mergem la o clinica particulara. Sora mea a intrat in cabinet si a intrebat-o pe asistenta cat mai dureaza. Aceasta s-a uitat la ea si a intrebat-o ce doctor o coordoneaza. In momentul in care a intrat la medicul respectiv, a intrebat ceva de genul “Da’ cu Gramosteanu asta ce face?”, la care sora mea a raspuns “eu sunt Gramosteanu” si de aici a inceput scandalul. Se intrebau foarte deranjate “de ce cei de la Constanta ne trimit noua toate ciurucurile, toate resturile…” I-au vorbit surorii mele in ultimul hal, nu mi-a venit sa cred. Sora mea i-a cerut toate actele si i-a spus ca vrea sa mearga la o clinica particulara, pentru ca vrea sa prinda trenul, sa se intoarca la Constanta. Dupa ce a vociferat ca nu isi face programul in functie de trenul surorii mele, ne-a trimis cu o alta asistenta intr-un alt cabinet.
Intre timp m-am interesat si cum se numeste asistenta cu pricina si am aflat ca o cheama Aura Calin.
Dupa alte ore de asteptare nu am primit nici macar un diagnostic, drept pentru care am mers la o clinica particulara. Slava Domnului, sora mea nu are nimic. Toate sintomele pe care le avea, erau din cauza oboseli, pentru ca munceste foarte mult.
Experienta traita in acest spital nu mi se pare deloc normala! Nu este posibil sa astepti atat timp si sa nu te bage nimeni in seama. Desi ii platim din salariile si pensiile noastre, suntem tratati in felul asta. Nu este posibil ca un pensionar care, plateste asigurarea medicala din pensie, sa nu fie bagat in seama de doctori. Sunt milioane de oameni care nu isi pot permite sa mearga la o clinica particula. Nu mai exista nici un pic de bun simt!” povesteste Andreea dezamagita de ce se intampla in sistemul medical din Romania.
Pe Andreea Gramosteanu o puteti urmari in emisiunea “Mondenii” din 16 septembrie, in fiecare marti, de la ora 21:00, numai la Prima TV.