EdiÅ£ia din 13 aprilie a emisiunii „Duminica în familieâ€Â, difuzată de Antena 1 ÅŸi moderată de Mihaela Rădulescu a avut ca temă ziua bărbatului. Printre invitaÅ£i s-a aflat ÅŸi Bogdan Naumovici, inventatorul acestei zile, care a fost susÅ£inut de Mihaela în decizia lui de a transforma data de 5 mai în ziua oficială a bărbatului, scrie Atac. De altfel, vedeta Antenei 1 a mărturisit că nu este o feministă convinsă, considerând că femeia trebuie să stea mereu în spatele bărbatului, nefiind de acord cu egalitatea dintre sexe, pledând pentru o zi oficială a acestora.
Urăşte Afganistanul întrucât în timpul unei călătorii a fost nevoită să-şi facă nevoile într-o găleată
Un alt invitat de marcă care a luat parte la emisiune a fost şi Adelin Petrişor, cunoscutul reporter de război, care a vorbit despre întâmplările mai mult sau mai puţin interesante prin care a trecut în timpul transmisiilor în direct. Adelin a povestit şi despre cum a fost nevoit să mănânce, timp de o lună şi jumătate, doar pui la rotisor şi lapte, într-una din misiunile sale în Bagdad, dar şi despre cum a trecut el pe lângă moarte în Israel. De asemenea, Mihaela a spus că urăşte Afganistanul, întrucât atunci când l-a vizitat a mers cu un avion militar timp de 14 ore, iar acesta nu era dotat cu o toaletă pentru femei, singurul loc în care ar fi putut să-şi facă nevoile fiind o găleată. Şi pentru că numărul 13 este considerat cu ghinion, vedeta a vorbit cu invitaţii săi despre superstiţii, dar şi despre fobii.
Continuarea in Atac