Evenimente

Michael Flatley, nerabdator sa danseze la Bucuresti

Intr-un mesaj transmis publicului din Romania, Michael Flatley se arata nerabdator sa soseasca pentru a doua oara in Bucuresti, despre care spune ca este un oras in care istoria si traditia se impletesc intr-un mod cu totul si cu totul uimitor. Dupa succesul pe care Lord Of The Dance l-a avut acum 2 ani in Bucuresti, irlandezii sosesc din nou in tara noastra pentru un spectacol de poveste, atat la propriu cat si la figurat. Spectacolul prezinta zeci de dansatori ce poarta costume colorate si aduc in scena lupta dintre Bine si Rau. Folclorul irlandez este cel care sta la baza acestei povesti si aduce impreuna limbajul universal al dansului, muzica, luminile si efectele pirotehnice, pentru o aventura magica, marca Lord Of The Dance.

“Cand vine vorba despre Bucuresti intotdeauna exista o umbra de emotie. Un oras cufundat in istorie si traditie! Sunt absolut incantat si onorat ca am fost din nou invitati la Bucuresti, dupa succesul din 2008. Este o sansa foarte buna pentru a perfectiona relatia de prietenie pe care o avem!” afirma creatorul grandiosului spectacol, in scrisoarea transmisa publicului din Romania!

Acesta se arata bucuros ca poate vizita fiecare tara si ca poate sa descopere comorile fiecareia dintre ele. “Fiecare este diferita, chiar daca impart aceleasi granite, niciuna nu seamana cu cealalta. Este o placere de necrezut sa poti experimenta tot ce are o tara mai frumos de oferit, o cultura noua si traditii vechi si frumoase.” Acesta mai precizeaza ca experienta aceasta functioneaza in ambele sensuri, deoarece si irlandezii din Lord Of The Dance aduc pe scena internationala cate un pic din ceea ce inseamna Irlanda…

Spectacolul acestora reprezinta un magnet pentru oamenii de pretutindeni, acest fapt fiind dovedit de sutele de milioane de persoane din intreaga lume care au vizionat concertul. Desi initial s-a anuntat un singur spectacol, biletele s-au epuizat rapid, astfel incat la cererea publicului, a mai fost programat inca un spectacol. Acesta va avea loc inaintea celui initial si va incepe la ora 16.00, celalalt fiind programat pentru ora 20.00. Astfel vor avea loc in aceeasi zi, doua reprezentatii in regia si coregrafia celebrului Michael Flatley!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *