Centrele Autorizate de Service Mercedes-Benz din România desfăşoară un program gratuit de verificare şi reglare a luminilor exterioare. Campania se adresează tuturor posesorilor de autoturisme şi autovehicule comerciale Mercedes-Benz, pentru a asigura o vizibilitate mai bună în trafic şi pentru a contribui la scăderea numărului de accidente pe timpul iernii.
„Testul gratuit de lumini” este un proiect derulat pe plan local încă din 2009 de către Mercedes-Benz, prima companie auto din România care a organizat o campanie de acest fel la nivel naţional, ce intenţionează să preîntâmpine o parte dintre problemele care pot apărea în trafic pe perioada sezonului rece.
„Testul de lumini a devenit un proiect cu tradiţie pentru Mercedes-Benz România, fiind deja la a cincea ediţie. Siguranţa în trafic reprezintă o prioritate pentru noi, iar testul de lumini este una dintre măsurile pe care le-am iniţiat în acest sens. În plus, dorim să oferim gratuit testarea şi reglarea luminilor exterioare tuturor posesorilor de autovehicule Mercedes-Benz pentru a le răsplăti alegerea făcută – aceea de a se afla la volanul unui Mercedes-Benz”, a precizat Rolf Rosendaal, Director After-Sales Mercedes-Benz România.
Mercedes-Benz România continuă an de an această acţiune, menită să reconfirme angajamentul companiei faţă de conceptul de siguranţă rutieră şi grija faţă de comunitate. În România, Mercedes-Benz a iniţiat testul de lumini pentru a sprijini toţi conducătorii auto şi pentru a implementa la nivel autohton o acţiune ce se desfăşoară în Germania încă din anii ’50.
Demersul este susţinut de Parteneriatul Român de Siguranţă Rutieră – GRSP România – o asociaţie voluntară, prezentă în România încă din anul 2000, care promovează şi contribuie la creşterea gradului de siguranţă rutieră a tuturor participanţilor la trafic. GRSP România utilizează o abordare de parteneriat între mediul de afaceri, societatea civilă şi autorităţile guvernamentale care împărtăşesc un interes comun pentru siguranţa rutieră. GRSP România este partenerul local al Parteneriatului Global de Siguranţă Rutieră (Global Road Safety Partnership – GRSP) – unul dintre cele patru programe Parteneri Business pentru Dezvoltare (Business Partners for Development – BPD) iniţiate de Banca Mondială.