FILME

Mădălina Ghenea la Festivalul Internaţional de Film de la Roma

Actrița Mădălina Ghenea va participa la Festivalul Internaţional de Film de la Roma, din perioada 9-17 noiembrie, la premiera noului ei film Razza Bastarda, în regia lui Alessandro Gassman. Ea joacă rolul Dorinei, o imigrantă de naţionalitate română în Italia, care-şi câştigă existenţa într-un mod de care nu este mândră. Visele şi ambiţiile sale sunt înăbuşite de realitatea societăţii în care trăieşte.

Conform http://www.hollywoodreporter.com/, la acest festival, va avea loc şi premiera noului film al lui Quentin Tarantino, Django Unchained, care îl are în rol principal pe Leonardo DiCaprio.
Mădălina este la a doua experinţă cinematografică, după debutul ei în comedia italiană I Soliti Idioti, în anul 2011, în regia lui Enrico Lando.
În această perioadă Mădălina filmează alături de o distribuţie impresionantă, pentru producţia filmului Dom Hemingway, în regia lui Richard Shepard, ce va fi lansat pe marile ecrane în toamna lui 2013.

Despre Mădălina Ghenea: Actriţă şi fotomodel, s-a născut la 8 august 1987, în Slatina. Cariera sa, în domeniul modei, a început pe când avea doar 15 ani când a prezentat pentru celebrul creator Gattinoni, urmând să participe la prezentări de modă din toată lumea, România, Italia, Germania, Japonia, Austria, Africa de Sud, Franţa sau Spania şi să colaboreze cu branduri renumite.
Este imaginea de brand pentru compania de telefonie mobilă TRE-Italia şi pentru brandul de haine DEHA.

Madalina Ghenea Razza Bastarda
Madalina Ghenea – Razza Bastarda

În anul 2010 debutează în televiziune ca participantă la popularul concurs  Ballando con le stele, difuzat de postul TV Rai Uno-Italia.
Debutează în cinematografie, în 2011, ca şi actriţă în comedia italiană I Soliti Idioti, iar anul acesta acceptă şi provocarea unui rol dramatic în filmul Razza Bastarda.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *