Evenimente

Liveland Festival – trei zile de muzica live si petreceri

Mai sunt cinci zile pana la Liveland Festival, cel mai nou festival de muzica in aer liber, ce va avea loc intre 17 si 19 iunie, la Arenele Romane din Capitala! Saptamana viitoare, de joi pana sambata, pe scena festivalului vor urca 16 trupe din 8 tari, iar serile vor fi incheiate de petreceri cu DJ de renume si invitati surpriza. Joi, pe scena festivalului vor urca Robin & The Backstabbers, Decomposer si The Amsterdams, ce vor incalzi publicul pentru The Whitest Boy Alive, noua senzatie elecro-pop a momentului. Aflati in plin turneu european, berlinezii ne promit un show de neuitat cu piesele de pe cel mai nou disc al lor, Rules. Seara se va incheia cu un after-party cu DJ-invitati surpriza.

Vineri, vom incepe in forta cu autohtonii Toulouse Lautrec si The Mono Jacks, vom vibra alaturi de Laetitia Sadier (Stereolab) si Xiu Xiu, seara culminand in stil British, cu indie-rock marca The Cinematics si ritmuri de dans de la Fenech Soler, autorii hit-ului Stop and Stare, o prezenta permanenta in playlist-urile radiourilor europene. Dupa concerte, petrecerea va continua cu un DJ-set Fake Lashes, DJ rezident in clubul NME Berlin, ce a impartit platanele cu Carl Barat (The Libertines / Dirty Pretty Things), Razorlight si Eddie Argos (Art Brut) in cluburi din toata Europa, prezentand publicului un mix proaspat de cutting-edge indie / electro.

Sambata, incepem pe ritmuri electro, post-punk si synthpop cu Romantic Jurgen si Mes Quins, trecem la IDM cu Hugo Race & True Spirit si To Rococo Rot, si dansam pana noaptea tarziu cu berlinezii de la Kissogram, aflati pentru a treia oara la Bucuresti oras caruia i-au dedicat o piesa pe noul lor album, Rubber Meat. Seara va fi incheiata de muzicianul suedez Kleerup (cunoscut ca producator al divei pop Robyn), ce vine la Bucuresti cu un show live electro-pop si disco.

Liveland Festival este un eveniment eco-friendly, cu impact negativ minim asupra mediului. Toate deseurile rezultate in urma festivalului vor fi colectate selectiv si reciclate.

Liveland Festival va avea loc in perioada 17-19 iunie la Arenele Romane (Str. Cutitul de argint, 26). Accesul este permis de la ora 20. Concertele vor incepe la ora 21 in serile de joi si vineri, si de la ora 22 sambata.

Numai pana miercuri, 16 iunie, mai puteti achizitiona abonamente pe trei zile de festival, la pretul special de 75 RON ! In perioada festivalului, la intrare, vor fi disponibile doar bilete de o zi, la pretul de 50 RON.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *