FILME

The Librarians – din decembrie la Universal Channel

Universal Channel (unde găsiţi „100% Personaje”) anunţă premiera serialului TV The Librarians, produs de Electric Entertainment, care va fi lansat în peste 100 de ţări simultan, având premiera la 24 de ore de la debutul american, pe TNT, din decembrie 2014. În noul serial, telespectatorii Universal Channel din Australia, Asia, Europa şi America Latină îl vor putea urmări din nou pe Noah Wyle (Falling Skies, Spitalul de urgenţă) în rolul său din trilogia de filme The Librarians, alături de Rebecca Romijn (X-Men).

Alături de Romijn, în această producţie mai joacă actorii Christian Kane (Escroci de treabă), Lindy Booth (Dimineaţa morţii) şi John Kim (Pacific), în rolurile membrilor unei echipe care protejează comorile mistice ale lumii, şi John Larroquette – laureat al Premiului Emmy (Night Court, Deception) – în rolul supraveghetorului acestora. La începtul serialului, Bob Newhart (Teoria Big Bang, The Bob Newhart Show) şi Jane Curtin (Kate & Allie, A treia planetă de la Soare) – ambii laureaţi cu Emmy – revin şi ei în rolurile pe care le-au avut în trilogia cinematografică. Matt Frewer (Max Headroom, Falling Skies) va avea şi el un rol secundar.

„The Librarians este o nouă producţie captivantă marca Universal Channel, care va fi difuzată în ţările în care suntem prezenți şi suntem încântaţi să o putem difuza la doar 24 de ore de la premiera americană”, a spus Colin McLeod, Managing Director Emerging Markets, Universal Networks International. „Suntem încântaţi că le putem aduce telespectatorilor noştri acest serial dramatic plin de acţiune şi aventură, oferindu-le acces imediat la o producţie nou-nouţă şi extrem de interesantă”.

The Librarians are în centru o organizaţie antică ascunsă sub Biblioteca Publică Metropolitană din New York, care protejează lumea de realitatea magică şi secretă care ne încojoară. Acest grup interesant de personaje rezolvă mistere imposibile, luptă cu ameninţările supranaturale şi recuperează artefacte puternice din întreaga lume. Printre obiectele păstrate în Bibliotecă se află Chivotul Legământului, Lancea Sfântă, Potirul Sfânt şi Excalibur. Doar cineva cu priceperi speciale poate aduna şi proteja aceste artefacte şi, mai important, se poate asigura că nu cad în mâini greşite.

Seria de filme The Librarians a îneput în 2004 şi a continuat cu două filme, în 2006 şi 2008. Primul film a fost cel mai urmărit de pe posturile de cablu din America în 2004, iar partea a doua s-a aflat printre primele cinci producţii TV de cablu în 2006 şi cea mai urmărită continuare originală trasmisă pe posturile de cablu din SUA.

Producătorii executivi ai serialului The Librarians sunt Noah Wyle, Dean Devlin, John Rogers şi Marc Roskin.

FILME

The Librarians – din decembrie la Universal Channel

Universal Channel (unde găsiţi „100% Personaje”) anunţă premiera serialului TV The Librarians, produs de Electric Entertainment, care va fi lansat în peste 100 de ţări simultan, având premiera la 24 de ore de la debutul american, pe TNT, din decembrie 2014. În noul serial, telespectatorii Universal Channel din Australia, Asia, Europa şi America Latină îl vor putea urmări din nou pe Noah Wyle (Falling Skies, Spitalul de urgenţă) în rolul său din trilogia de filme The Librarians, alături de Rebecca Romijn (X-Men).
(more…)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *