Fundaţia Baylor continuă seria de testări şi consiliere pentru HIV şi virusurile hepatitice B şi C cu un nou proiect regional.
Cu toate că suntem într-o perioadă economică dificilă, în care oamenii nu îşi permit să fie bolnavi, există persoane şi instituţii care, printr-un efort unit, reuşesc să găsească mijloacele prin care să întindă o mână de ajutor celor lipsiţi de bani şi informaţie. Fundaţia Baylor Marea Neagră a iniţiat din 2007 un program prin care facilitează accesul pentru testarea şi consilierea pentru HIV şi virusurile hepatitice B şi C tuturor celor interesaţi, în mod rapid, gratuit şi confidenţial. Pentru că acest program este eficient si valoros pentru comunitate, Baylor a primit suportul de care avea nevoie pentru a reuşi să deplaseze Laboratorul Mobil de Consiliere şi Testare, prin cât mai multe localităţi din Dobrogea, din partea OMV PETROM SA printr-un nou proiect ce se întinde pe o perioadă de 6 luni.
De asemenea, proiectul va avea şi scop educativ şi medico-sanitar atât pentru medicii de familie din aceste zone, cât şi pentru întreaga comunitate. Pentru a marca debutul acestui efort comun pentru comunitate, Baylor a făcut o primă sesiune de consilieri şi testări în comuna Corbu, cu sprijinul administraţiei şi dispensarului local, într-un eveniment care a beneficiat de prezenţa tuturor părţilor implicate.
Reprezentanţii Fundaţiei Baylor, OMV PETROM SA, Primăriei şi Dispensarului Corbu s-au întâlnit cu această ocazie la o masă rotundă pentru a discuta proiectul şi rezultatele care se aşteaptă, precum şi pentru a asista la o consiliere de grup a persoanelor care au dorit să se testeze.
Importanţa unei astfel de iniţiative este covârşitoare, pentru ca vorbim aici despre infecţii care nu se văd şi care nu dor şi pentru care oamenii nu se testeză din proprie iniţiativă. În plus, chiar dacă locuitorii din rural ar fi destul de bine informaţi şi şi-ar dori sa se testeze, majoritatea nu au mijloacele financiare pentru a se deplasa la cabinetele din oraşe. „Visul nostru ca organizaţie este de a trăi într-o comunitate în care bolile infecţioase să nu se mai transmită, şi vorbim aici de boli infecţioase cum ar fi hepatitele virale, infecţia cu HIV şi bolile cu transmitere sexuală, boli care sunt extrem de grave şi care rar pot fi diagnosticate uşor, pe care noi ne-am propus să le prevenim şi să le tratăm pentru că ţin foarte mult de comportamente: fie că e vorba de un comportament sexual, fie că este vorba de traiul în comun, folosirea în comun a obiectelor de igienă pesonală (forfecuţe, unghiere, lame de ras), oamenii ar trebui să ştie ce să facă pentru a preveni astfel de infecţii. Noi nu ne-am propus doar să le vorbim oamenilor despre lucrurile acestea, ci să şi facem ceva în acest sens, aşa că am început un program de testare în comunitate de mai bine de trei ani. Peste 17 mii de oameni au trecut până acum prin cabinetele noastre, dar din păcate am observat că foarte puţini dintre ei provin din zonele rurale. Aşa că ne-am gândit să ne extindem activitatea şi în afara cabinetelor noastre din Constanţa şi Tulcea şi am creat un laborator mobil care întruneşte calităţile unui cabinet fără niciun fel de probleme. Ne bucurăm foarte mult că beneficiem de sprijin financiar din partea partenerilor noştri OMV PETROM SA, pentru că gândurile noastre bune nu pot deveni realitate doar cu expertiza pe care o punem noi la dispoziţie. Bineînţeles că avem nevoie şi de spijinul autorităţilor locale pentru ca serviciile noastre să ajungă acolo unde trebuie”, a declarat Ana Maria Schweitzer, directorul executiv al fundaţiei, în deschiderea discuţiei. Mihaela Bogdan, directorul de proiecte Baylor, a continuat prin a sublinia importanţa colaborării fundaţiei cu medicul de familie din localităţile unde se deplasează Laboratorul mobil. “Medicul de familie, dincolo de faptul că are contact cu membrii comunităţii, este persoana care din punctul nostru de vedere poate să ne ajute cel mai mult pentru a identifica grupul ţintă pe care urmează să-l testăm. O deplasare într-o localitate la întâmplare nu este echivalentă cu o deplasare în care medicul de familie recomandă testarea grupurilor la risc: femeilor gravide, tinerilor activi sexual, adulţilor care au suferit transfuzii sau intervenţii chirurgicale, şamd. Ne dorim ca efortul nostru să fie eficient.”, a spus Mihaela Bogdan. Reprezentantul OMV PETROM SA, Cornelia Zărnescu, a subliniat în discuţie activităţile de sponsorizare pe care le desfăşoară compania şi colaborarea fructuoasă pe care aceasta o are cu administraţia locală Corbu, respectiv domnul primar Marian Gălbinaşu. “Considerăm că acest proiect e bine-venit şi necesar. Este primul nostru proiect care are ca domeniu sănătatea, sperăm să avem rezultate bune în urma lui şi să colaborăm şi în viitor”, a mai adăugat D-na Zărnescu. În continuarea discuţiei, doamna doctor Oancea, medicul de familie din cadrul Dispensarului Corbu, şi primarul localităţii Marian Gălbinaşu, şi-au arătat sprijinul pe care îl au pentru iniţiativa Baylor şi şi-au manifestat interesul de a colabora şi în viitor.
După întâlnirea la masa rotundă, partcipanţii au asistat la o sesiune de consiliere de grup a localnicilor din Corbu care s-au prezentat la evenimentul Baylor organizat în faţa Căminului cultural din localitate. Zeci de persoane au venit să se testeze şi să se informeze cu privire la virusul HIV şi hepatitele virale. În urma acestei sesiuni, care s-a desfăşurat pe parcursul unei singure zile, au fost descoperite 10 persoane purtătoare de virusuri hepatitice şi care au fost îndrumate spre unităţile sanitare unde pot beneficia de investigaţii complete.
Virusurile hepatitei B şi C dezvoltă boli fără simptome sau cu simptome foarte uşor de confundat cu alte afecţiuni astfel încât, fără o testare de rutină efectuată la timp, cei mai mulţi pacienţi află despre diagnostic când este prea târziu, de obicei când sunt diagnosticaţi direct cu cancer hepatic sau cu insuficienţă hepatică severă. Infecţia cu HIV este o altă problemă de sănătate publică de o importanţă deosebită în România, ţara cu peste 10,000 de persoane cu HIV în viaţă.
Cei care vin să se testeze în unitatea mobilă, o pot face gratuit, rapid şi confidenţial. Testarea şi consilierea durează aproximativ jumătate de oră. Pentru a face aceste teste la un laborator privat, o persoană ar trebui să scoată din buzunar 150 de lei, fără să mai socotim şi banii de transport şi fără să beneficieze de consiliere.
Pentru a fi la curent cu locaţiile unde se deplasează Laboratorul mobil, vizitaţi siturile www.baylor-romania.ro şi www.test-hepatita.ro.
Despre Fundatia Baylor Marea Neagra
Fundatia Baylor Marea Neagra, parte a retelei internationale de lupta impotriva SIDA, furnizeaza servicii medicale si psihosociale persoanelor afectate/infectate cu HIV din regiunea Dobrogei. Se adreseaza si comunitatii prin centrele Baylor de consiliere si testare rapida pentru HIV, hepatita B si hepatita C din Constanta si Tulcea, asigurand testarea confidentiala, rapida. 16000 de persoane au fost testate si consiliate in perioada noiembrie 2007-iunie 2011.
www.baylor.ro