Evenimente

Jocuri de week-end la Godot Cafe-Teatru

La Godot Cafe-Teatru week-endul incepe devreme. De joi. Cu show-ul trupei Improvizati.ro. Continua vineri, in acelasi stil, cu jocuri de societate cu tenta psihologica in premiera “Trust me if you can” de Iris Spiridon, iar sambata ne jucam de-a dragostea impreuna cu Shakespeare in “Visul”. Seara se incheie cu Stand-up cu Micutzu, Natanticu, Toma si Sergiu, iar duminica ne intrebam daca, intr-adevar, “Barbatii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus”, alaturi de zece actori care pica in plasa farselor iubirii si ale despartirii. De neratat. La Godot, pe Blanari nr.14.

Baietii de la ImproVizati.ro dau startul astazi la ora 21:00 cu spectacolul lor interactiv bine-cunoscut, dar de fiecare data altfel. Pentru cei ce doresc sa fie participanti activi la crearea unui show si sa se destinda, razand in hohote, alaturi de prieteni.
Vineri, de la ora 20:00, avem parte de o premiera:”Trust me if you can”, de Iris Spiridon, dupa o idee de Neil LaButte. Un spectacol de teatru experimental sub forma unui joc de societate – “Adevar sau provocare”, in care actorii Ana Ularu, Radu Iacoban siIstvan Teglas indeamna publicul sa patrunda in universul lor interior si sa aleaga intre realitate si fictiune. O fata fredoneaza o melodie despre povestea de dragoste pe care a trait-o alaturi de fratele ei, un actor vrea sa convinga publicul ca este un personaj, un tanar incearca sa faca lumea sa rada printr-un stand-up care devine tragic. In toate cele trei cazuri, limita dintre adevar si iluzie este stabilita de spectator, care decide daca ramane simplu privitor sau daca accepta provocarea, alaturandu-se celor trei personaje in universul acestora.
Jocul “realitate – iluzie” continua sambata, cand Marius Gilea propune o varianta moderna a “Visului unei nopti de vara”de William Shakespeare. Intitulat simplu “Visul”, spectacolul imbina actoria, miscarea, dansul si papuseria, delectand publicul cu o poveste plina de umor si energie despre iubire, jocuri si farse. Creat special pentru Festivalul International al Scolilor de Teatru de la Barcelona, spectacolul s-a bucurat de un mare succes pe scene din Cairo, Pavia (Italia), Cluj si Targu Mures. Cu tinerii Alexandra Salceanu, Alexandra Fasola, Alexandru Zob si Silvian Valcu. La 20:00.
Apoi, de la 22:30, comedia continua cu Micutzu, Natanticu, Toma si Sergiu, care incheie seara cu un show de stand-up, in stilul lor inconfundabil. Pentru cei ce vor sa se distreze pana duminica.
Week-endul culmineaza cu cea mai noua productie Drama for the Masses in colaborare cu Godot Cafe-Teatru, la care publicul va fi provocat sa confirme sau nu o veche teorie: “Barbatii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus”. Un spectacol de Doina Antohi, dupa o serie de piese scurte scrise de autori americani contemporani, cu zece actori tineri excelenti (Mirela Zeta, Andreea Gramosteanu, Andreea Samson, Ioana Barbu, Doina Antohi, Constantin Dita, Andrei Mateiu, Alexandru Conovaru, Pavel Barsan si Serban Gomoi), care investigheaza nevoile individuale si de cuplu ale celor doua sexe. Actorii trec, fiecare, prin mai multe roluri, in diverse etape ale vietii, schimband costumul, situatia, cuplul, intalnindu-se si despartindu-se intr-un nesfarsit dans al imperecherii. Duminica, de la 20:00.
Godot Cafe-Teatru pastreaza fizionomia unui teatru clasic, fiind singurul cu aceasta structura din Bucuresti. Este un loc gandit cu suflet, cu scena, cu pian si in care la bar lucreaza studenti la actorie. Un spatiu in care pur si simplu te simti bine. In fiecare seara pe scena Godot se joaca piese de teatru, au loc concerte, spectacole de stand-up comedy, impro-show-uri, proiectii de film sau expozitii de fotografie. Deschis la sfarsitul anului trecut, Godot a adus de la inceput artisti care au sustinut spectacole cu sala plina. Dintre ei, Amaro Del (din Serbia, in cadrul turneului In Quest for the Gipsy Soul of the World), Nightloosers – Hanno Hoefer,Marius Mihalache, Irina Sarbu, Teodora Enache, Suie Paparude, alaturi de piese de teatru ca Bullets over Lipscani, dupa texte de Woody Allen, Cu(cu)ienfrunte, un two man show cu Radu Iacoban si Tudor Istodor, dupa texte de Eric Bogosian, Gunoierul lui Mimi Branescu, No One, de Carmen Vioreanu, cu Razvan Fodor, Adrian Stefan, Paul Dunca si Alexandru Secareanu si spectacolele de improvizatie sau stand-up comedy ale deja “clasicilor” Micutu, Bobo, Catalin Neamtu, Tania Popa. Godot a inaugurat la inceputul anului si clubul Sub scena. Totul la Godot Cafe-Teatru se petrece in atmosfera calda a unei cafenele boeme cu iz interbelic, care deschide fiecare dintre diminetile de pe Blanari 14.

Contact:
Echipa Godot | 0751 224 222 | Rezervari: 0736 41 42 44| 021.316.16.82 | |godotcafeteatru.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *