LifeStyle

Jan Rajnoch ar putea veni la Steaua

Echipa din Ghencea doreşte să-l achiziţioneze pe fundaşul ceh care evoluează la Mlada Boleslav. „Roş-albaştrii“ vor să plătească pentru el 700.000 de euro, jucătorul putând evolua atât pe flancu drept al apărării, cât şi în centrul liniei defensive. Altfel, Eric Bicfalvi, nou-venitul în Ghencea spune că nu este de acord cu un împrumut la Gloria Buzău, şi vrea să rămână sub comanda lui Olăroiu pentru a-şi câştiga locul de titular, scrie Atac.Finanţatorul Gigi Becali a anunţat că echipa sa vrea să cumpere un fotbalist străin cu profil defensiv, dar care poate evolua în mai multe zone a terenului. Stelistul nu a oferit însă prea multe detalii despre cel vizat, neştiind ce naţionalitate are fotbalistul, sau la ce echipă evoluează. „Nu ştiu cine e sau unde joacă. Are numărul 5 sau 8, pe acolo. Fundaş dreapta, fundaş la marcaj, mijlocaş în faţa apărării, de toate joacă, chiar şi vârf“, a declarat latifundiarul din Pipera. Jucătorul vizat de „roş-albaştri“ este cehul Jan Rajnoch, care evoluează în campionatul intern la echipa Mlada Boleslav. Preţul cerut de conducă torii fostei adversare a Rapidului din sezonul trecut al Cupei UEFA se ridică la aproximativ 800.000 de euro. Aceşti bani nu înseamnă foarte mult pentru Steaua, iar transferul este util, în condiţiile în care de la echipă ar putea pleca atât mijlocaşul defensiv Sorin Paraschiv, cât şi fundaşul central Eugen Baciu. În vârstă de 25 de ani, Rajnoch a înscris un gol în Giuleşti în meciul Rapid-Mlada (1-1), în toamna anului trecut. La acea vreme cehii erau antrenaţi de Dusan Uhrin junior, noul tehnician al lui Poli Timişoara. Steaua îl urmăreşte de mai multă vreme pe fundaşul ceh, dar conducătorii Mladei au dorit să aştepte deznodământul campionatului intern, pentru a şti dacă vând jucători. Echipa a avut şanse la câştigarea campionatului până în penultima etapă, dar a încheiat sezonul pe locul al treilea, la patru puncte în spatele campioanei Sparta Praga. Mlada a ratat şi participarea în turul doi preliminar al Ligii Campionilor, deoarece s-a aflat la egalitate de puncte cu Slavia Praga, ocupanta locului secund, dar a fost inferioară din cauza rezultatelor directe. Consecinţă a acestui fapt, antrenorul a părăsit echipa, şi mai mulţi fotbalişti i-ar putea urma exemplul.

Mai multe pe site-ul Atac.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *