Concerte

J’ai-lectro 3: Tremour, Subcarpati, Gojira, Limun si Eko la Kulturhaus pe 7 aprilie, dupa 21:00

Al treilea episod din seria de petreceri J’ai-lectro, semnata JijiEvent, va avea loc pe 7 aprilie la Kulturhaus. Protagonistii acesteia vor fi Tremour, Subcarpati, Gojira si Limun, artisti sinonimi cu notiunea de inovatie in muzica electronica, iar VJ Eko – responsabil cu filmele. Tuborg va intampina la asteptata revenire a conceptului J’ai-lectro!

 

Apologia muzicii electronice se intampla joi, 7 aprilie, la Kulturhaus, trecand prin valente de dubstep, drum and bass, breakbeat, hip-hop, glitch, midtempo si ghetto funk!

 

 

Tremour – responsabil de warm-up, este un personaj cunoscut in sfera underground-ului romanesc. Nu numai ca este parte din Ghost Town Events si a punctat – ca DJ – venirea in tara a unor artisti precum JFB, Beardyman sau Doctor P, dar Tremour a.k.a. Mircea Chitu este si producator – ba chiar unul cu multe idei proaspete! Cine nu ii cunoaste deja notele personale este invitat sa il descopere joi la J’ai-lectro incepand cu orele 21:00 si pana atunci sa intre aici: www.soundcloud.com/tremour si aici: www.facebook.com/pages/Tremour/122895787768200

 

 

Subcarpati – poate unul din cele mai ample proiecte muzicale pe care le-a vazut Romania recent? Cu un mesaj concentrat, aplaudat atat de publicul setat pe distractie, cat si de cei care desfac sensuri din orice vers, Subcarpati impaca folclor romanesc autentic cu beat-uri de drum and bass si hip-hop,  in timp ce timbrul vocal inconfundabil al lui Bean este sustinut de scratch-urile unui turntablist talentat si pasionat, urmarit actualmente ca fiind un mic prodigios: Limun. “Rezultatul final conciliaza laudabil […] sarbele cu trip-hop-ul, doinele cu hip-hop-ul, horele cu dubstep-ul. Strigatele maramuresene […] se revarsa logic in drum and bass.” (Paul Breazu, Dilema Veche)

Articole si informatii, precum si “Subcarpati” si “Etnologic”, cele doua materiale audio, pe www.subcarpati.com

 

 

Despre Gojira se poate spune ca defileaza inca din 2005 pe scena electro – tehno pop autohtona cu show-uri indraznete, iar mix-uri eclectice de bass cu ritmuri techno, breakbeat si dubstep au devenit specialitatea lui. La ora actuala, Gojira deschide un discurs muzical amplu si ostentativ, in care isi declara cu sinceritate predispozitia catre combinatii nemaipracticate si indraznete, in care include excese muzicale care genereaza adrenalina in public si oricat de avangardiste sau satirice in intentia lor, starnesc la dans. Cercetati aici: www.soundcloud.com/gojira si www.facebook.com/Gojira.Official

 

 

Limun, in afara ca este component al Subcarpati, este considerat actualmente una dintre fortele proaspete si promitatoare in zona muzicala ce se intinde de la turntablism, hip hop, glitch si pana la ghetto funk si breakbeat. La numai 21 ani, Limun a impresionat destul incat a colaborat pentru albumele unor artisti precum Kazi Ploae sau Specii, iar individual este prezent in mai toata tara la diverse petreceri, cum au fost TmBase sau Summer Jam. In afara de video-session-ul exclusiv pentru Tilllate Romania, Limun poate fi urmarit si aici: www.soundcloud.com/djlimun si www.facebook.com/pages/Dj-Limun/164187983614018

 

 

VJ Eko a “vizualizat” multe petreceri pentru cei ce se aflau acolo pentru distractie – proiectand de cele mai multe ori animatii haioase si fragmente din desene animate de dragul amuzamentului, Eko s-a ocupat de visuals pentru petreceri TranceNet, JijiEvent, Lollipop Events sau Ghost Town Events si activeaza si ca DJ. Uitati aici: http://www.vjekolive.blogspot.com/

 

 

JijiEvent a organizat toate petrecerile din seriile J’ai-lectro si Funk Rock Hotel de pana acum si mai are in portofoliu printre altele si diverse evenimente pentru OCS sau Les Elephants Bizarres sau asocierea cu fenomenul Synthplants.

 

 

JijiEvent si Tuborg Sound va asteapta joi, 7 aprilie, la Kulturhaus (Str. Sfanta Vineri nr.4), unde preturile sunt mini si atmosfera maxi!

Intrare :15 RON

 

Detalii actualizate gasiti oricand pe pagina facebook a evenimentului: http://www.facebook.com/event.php?eid=153241108067767&ref=ts

si la datele de contact:

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *