Italian Coffee Concept anunţă deschiderea celei de-a doua cafenele Testa Rossa, membră a grupului austriac Wedl, păstrând aceleaşi standarde cu fiecare locaţie deschisă, aceleaşi produse, ambianţă sau servicii.
“Deschiderea unei noi cafenele Testa Rossa în Băneasa Shopping City decurge conform planificării strategice din 2008, când ne-am propus două, trei deschideri în centre comerciale înainte de a ne îndrepta ÅŸi către locaÅ£ii high-street. InvestiÅ£ia în această cafenea s-a ridicat la peste 200.000 euroâ€, a declarat Cristian Iorga, director general Italian Coffee Concept.
În urma unei analize a consistenţei conceptului Testa Rossa în România, prin cafenelele deja inaugurate în Liberty Center şi Băneasa Shopping City,reprezentanţii companiei iau în calcul lansarea unei etape secunde de dezvoltare, prin acordarea de francize locale, atât în Bucureşti, cât mai ales în oraşele aflate la distanţă mare de Bucureşti.
“Consider că succesul unui asemenea concept de cafenea este alături de antreprenori valoroÅŸi, care pot să implementeze Testa Rossa în România ÅŸi care, în acelaÅŸi timp, păstrează focalizarea ÅŸi flexibilitatea pe care doar un antreprenor poate să le aducă în business. Pentru implementarea acestui concept de franciză locală la scară naÅ£ională, am realizat un parteneriat cu CHR, un consultant de francize cu experienţă, care ne-a susÅ£inut ÅŸi în prima parte a acestui proiect ÅŸi alături de care continuăm dezvoltarea francizei Testa Rossa la nivel naÅ£ionalâ€, a declarat Marius Ghenea, preÅŸedinte Italian Coffee Concept.
Cea de-a doua cafenea Testa Rossa deschisă recent are o suprafaţă de 120 de metri pătraÅ£i ÅŸi este una “de tip businessâ€, oferind internet wireless gratuit pentru toÅ£i clienÅ£ii. Testa Rossa Caffebar păstrează aceeaÅŸi structură de personal, având o echipă de 7 angajaÅ£i, dintre care doi barista, patru waiters ÅŸi un shop manager.
Testa Rossa Caffebar oferă în perioada Zilei Femeii un cadou special pentru doamne ÅŸi domniÅŸoare – un cappuccino cu praf de aur.
Despre Testa Rossa
Testa Rossa reprezintă o reÅ£ea de cafenele concept fondată în 1994, subsidiară a Handelshaus Wedl, o companie cu tradiÅ£ie de peste 100 de ani în industria cafelei. Brand-ul italian Testa Rossa, născut în Belluno, Italia, se remarcă prin aroma unică a cafelei, rezultatul îmbinării a cinci sortimente de cafea Arabica de cea mai bună calitate. Pe lângă numeroasele sortimente de cafea, cafenelele Testa Rossa le oferă clienÅ£ilor săi vinuri albe ÅŸi rosii, vinuri spumante, gustări sau deserturi ÅŸi reprezintă o “o lume în sineâ€, un spaÅ£iu propice perfectării artei conversaÅ£iei.
Pentru clipuri video de la inaugurarea Testa Rossa în România, vă rog accesaţi:
http://www.youtube.com/watch?v=fE51n1O497I&feature=PlayList&p=9FF271B4E2965CD6&playnext=1&index=3
http://www.youtube.com/watch?v=71KGmhMfWfY