Stiri

Ioan T.Morar: este onorant să accept postul de consul

Jurnalistul Ioan T. Morar a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că a fost propus de ministrul de Externe, Teodor Baconschi, pentru postul de consul general la Marsilia, precizând că este “onorant” pentru el să accepte o astfel de propunere. “Da, m-a propus domnul Baconschi consul general la Marsilia. Nu ştiu când se va întâmpla. Actele le semnează primul-ministru. Sigur că voi accepta. Nu e ceva ruşinos, e ceva onorant pentru mine să accept o astfel de propunere. Într-un fel, pare demodat, dar îmi voi face datoria faţă de ţară. Eu am lucrat în mediul privat din 1990, deci nu e ca şi când aş lua acum bani publici, mai ales că s-au şi redus salariile. (…) Doresc să marchez o etapă nouă în viaţa mea şi în cariera mea. Sper să ajung acolo şi să demonstrez că nu a fost o alegere hazardată din partea celor care m-au propus”, a spus Ioan T. Morar.

Informaţia a fost difuzată iniţial de “Jurnalul Naţional”, care a scris, citând surse guvernamentale, că referatul ministrului Teodor Baconschi se află în acest moment pe masa premierului Emil Boc.

În prezent, funcţia de consul general al României la Marsilia este deţinută de Cornel Alecse.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *