Evenimente

Întâlnirea 'Apogeul imperiului' la Muzeul Naţional de Geologie

Muzeul Naţional de Geologie organizează sâmbătă, 12 iulie, în două grupe, între următoarele intervale orare 10.00 – 11.30 şi 12.00 – 13.30, întâlnirea „Apogeul imperiului”, din cadrul programului Înainte şi după dinozauri. Cretacicul este perioada geologică despre care copiii vor discuta în cadrul întâlniri şi vor afla că este perioada în care dinozaurii ajung la apogeu. Apar forme extrem de variate, unele prevăzute cu diverse tipuri de armuri, fie pe corp, fie pe cap sau coadă, aşa cum sunt Ankylosaurus sau Triceratops. Tot acum talia acestora creşte foarte mult ajungând la dimensiuni impresionante ca cele ale ierbivorului Argentinosaurus sau carnivorului Giganotosaurus (cele mai mari animale terestre care au existat vreodată).
Este perioada în care a trăit şi temutul T-rex (Tyranosaurus rex). La sfârşitul acestei perioade, Pământul este lovit din nou de asteroizi, care duc la cea de-a doua mare extincţie a animalelor şi plantelor, grupul dinozaurilor dispărând definitiv. “Înainte şi după dinozauri” se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 5 – 7 ani şi îşi propune să îmbine partea ştiinţifică cu activitatea practică, de natură creativă, care le va pune la încercare originalitatea şi îndemânarea, astfel încât copiii vor putea asimila aceaste informaţii “în joacă” şi vor avea la finalul fiecărei întâlniri un produs artistic.
Preţul unui bilet este de 3 RON de persoană iar participarea se face prin înscriere la numărul de telefon 212.89.52.

Muzeul National de Geologie adaposteste principalele colectii geologice din Romania, adunate timp de peste 100 de ani, incepand cu anul 1880, incluzand esantioane de mare valoare preluate succesiv din colectiile Biroului geologic si ale Institutului Geologic. Colectarea, conservarea si studierea esantioanelor a demarat o data cu infiintarea, in 1906, a Institutului Geologic al Romaniei.

Mădălina Nailia, referent Relaţii Publice
Muzeul Naţional de Geologie
Telefon: 212.89.52
www.geology.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *