LifeStyle

Harta Interactiva a Serviciilor Medicale Oncologice din Romania

Asociatia M.A.M.E. a realizat, cu sprijinul Fundatiei Vodafone Romania, prima harta interactiva a serviciilor medicale, de stat si private, din tara si strainatate, care faciliteaza accesul utilizatorilor la informatii privind spitale, clinici, centre si alte organizatii dedicate acestei patologii.

 

Harta a fost dezvoltata in cadrul proiectului „Prioritate pentru Sanatate”, lansat in luna ianuarie a acestui an si finantat de Fundatia Vodafone cu suma de 53.690 Euro; harta este disponibila pe site-ul asociatiei.

“Am conceput acest instrument pornind de la nevoia pacientilor cu care am intrat in contact de-a lungul timpului si care ne-au solicitat sprijinul privind identificarea si contactarea unor clinici si spitale din tara si strainatate ce trateaza afectiunile oncologice. Din punctul meu de vedere, al unui fost bolnav de cancer, pot spune ca o astfel de harta, care ofera informare si indrumare in timp util, este extrem de importanta deoarece orice amanare a investigatiilor sau a tratamentelor se reflecta asupra succesului terapeutic in cazul pacientului oncologic”,

a declarat Maria Culescu, Presedinte Fondator al Asociatiei M.A.M.E.

Harta include informatii despre peste 200 de clinici si spitale din 20 de tari din Europa, America si Asia. Clinicile si spitalele sunt grupate in patru categorii: oncologie, hematologie, radioterapie si transplant medular, oferind pacientului acces la informatii relevante si specifice problemei intampinate: date de contact ale spitalelor, clinicilor, sectiilor si ale medicilor specialisti, localizarea pe harta, optiuni de cazare, transport si alte detalii utile. Toate aceste date sunt permanent actualizate de catre echipa Asociatiei M.A.M.E. impreuna cu specialisti oncologi, colaboratori ai proiectului. De asemenea, aplicatia permite vizitatorilor sa adauge un nou centru medical, ce va fi vizibil pe harta numai dupa validarea acestuia de catre administrator. Astfel, pacientii care s-au tratat la o clinica sau la un spital de care au fost foarte multumiti, sunt invitati sa impartaseasca din experienta lor si altor persoane. Clinicile si spitalele vor putea fi localizate si vizualizate de catre utilizator, la nivel stradal, prin intermediul optiunii Street View care afiseaza imagini la 360 de grade.
Pe langa harta interactiva, proiectul ofera si servicii de consiliere medicala, psihologica si juridica. In plus, Asociatia M.A.M.E. ofera consultanta pentru realizarea campaniilor de strangere de fonduri necesare pentru operatiile care se efectueaza in afara tarii, precum si sprijin pentru accesarea formularului S2 (E112) pentru acoperirea costurilor medicale de catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.
Colaborarea dintre Fundatia Vodafone Romania si Asociatia M.A.M.E. a inceput in anul 2013, prin includerea doamnei Mariei Culescu in programul „Voluntar de Profesie” si continua pana in prezent prin sustinerea financiara a proiectului „Fondul de Rezerva pentru Viata pentru Adulti”. Prin intermediul acestui proiect, Asociatia M.A.M.E. a fost desemnata de ARC Romania si retelele mobile sa gestioneze alocarea unor numere scurte de SMS pentru cazurile individuale de adulti cu boli grave care au nevoie de interventii medicale sau tratamente ce nu pot fi efectuate in Romania.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *