Concerte

Hadouken – New-rave britanic confirmat la B’ESTFEST

Hadouken! se alatura celor de la Skunk Anansie, Pendulum, Asian Dub Foundation, Flogging Molly si House of Pain pe lista numelor confirmate in programul celei de-a patra editii B’ESTFEST. Festivalul se va desfasura anul acesta in perioada 1-3 iulie, intr-o locatie noua, B’ESTFEST PARK (zona Pipera Tunari), la doar 10 minute de Casa Presei Libere.

Originara in Leeds, Marea Britanie, trupa new-rave Hadouken! a fost formata in octombrie 2006 de catre producatorul James Smith, impreuna cu iubita sa, Alice Spooner (sintetizator), Daniel “Pilau” Rice (chitara) si Nick Rice (tobe). James Smith si Daniel Rice s-au intresectat urmand cursurile aceleiasi insitutii, University of Leeds, unde au pus bazele propriei case de discuri, Surface Noise Records, si au inceput munca pentru primele lor piese. Dupa debutul londonez la Proud Gallery si o serie de concerte in alte cateva orase din Marea Britanie, trupa a devenit cu adevarat cunoscuta in 2007, in momentul in care Mike Skinner de la The Streets difuzeaza single-ul, “That Boy That Girl” pe binecunoscutul post de radio britanic, BBC Radio 1. Descrisa drept o veritabila „opera de geniu” de editorii revistei britanice NME in clasamentul careia ocupa prima pozitie, piesa era inclusa pe primul material lansat de Hadouken!, un adevarat fenoment pe internet: un vinil, in editie limitata, ce includea alaturi de “That Boy That Girl” si piesa “Tuning In”. Stilul muzical al trupei, new – rave cu numeroase influente, a fost elaborat de-a lungul timpului, ajungand astazi sa includa elemente techno si sample-uri din jocuri video. Dupa 2 albume de succes, Music for an Accelerated Culture (2008) si For the Masses (2010), premiul pentru “Best Electronic Artist/DJ” obtinut in cadrul BT Digital Music Awards 2008 si o serie de show-uri live explozive in cadrul celor mai cunoscute festivaluri din lume, vara aceasta Hadouken! va concerta si in Romania, la B’ESTFEST pe data de 3 iulie, in ultima zi de festival.

Cea de-a patra editie B’ESTFEST va avea loc in perioada 1-3 iulie intr-un spatiu verde din nordul Bucurestiului, in zona Pipera-Tunari. Biletele vor putea fi achizitionate la preturi promotionale, cu 20 % reducere din pretul intreg, respectiv 95 de lei pentru o zi, 215 lei pentru abonamentul de 3 zile, iar pentru cei ce doresc si acces in camping pe durata festivalului, la abonamentul de 215 lei se va adauga si un voucher de 10 lei. Promotia este valabila doar pana pe data de 22 martie, biletele urmand a fi ulterior disponibile la pret intreg pana in ziua evenimentului, respectiv 125 lei biletele de o zi, 265 de lei abonamentele de 3 zile, iar pentru acces in camping, la abonament se va adauga un voucher de 15 lei. Incepand cu data de 1 iulie, prima zi de B’ESTFEST, biletele vor putea fi achizitionate in fiecare zi de la intrarea in zona de festival, la pretul de 150 de lei, in timp ce abonamentele vor fi disponibile doar in prima zi de festival, la pretul de 285 de lei, la acestea adaugandu-se pentru cei care doresc camping un voucher de 15 lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *