Jidvei a obtinut doua premii la Gala Vinului Romanesc 2008 in cadrul careia s-au decernat premiile industriei vinului pentru anul 2008. Vineri, 21 noiembrie, a avut loc Gala Vinului Romanesc 2008, eveniment organizat de catre Patronatul National al Viei si Vinului si WBF/GTZ Romania, prin care au fost premiate cele mai mari realizari in domeniul vinurilor in Romania.
Jidvei, cel mai mare producator de vinuri albe seci si demiseci din segmentul premium, a deschis Gala Vinului cu premiul obtinut pentru cel mai bine vandut spumant cu denumire de origine controlata, Margaritar Alb. Acest premiu arata ca Jidvei este perceput de consumatorul roman drept un bun partener pentru momente speciale, fiind cunoscut obiceiul romanilor de a consuma vinul spumant in cadrul unor ocazii deosebite.
Cel de-al doilea premiu obtinut de Jidvei la Gala Vinului a fost cel pentru cea mai extinsa suprafata nou infiintata de vita de vie, unul dintre cele mai importante premii din industrie. Este pentru a treia oara consecutiv cand producatorul castiga acest premiu in cadrul Galei Vinului, ceea ce dovedeste atat amploarea programului de investitii si continuitatea acestuia, cat si permanenta preocupare a companiei pentru propria dezvoltare. Cele 250 hectare nou infiintate la Jidvei prezinta o importanta deosebita si in conditiile in care infiintarea de noi suprafete de vita de vie este o prioritate a sectorului vitivinicol.
Cu o cifra de afaceri estimata la 110 milioane lei pe 2008 si investitii substantiale in plantatii, dar si in modernizarea cramei si a tehnologiilor de fabricare, conservare si pastrare a vinului, Jidvei este cel mai mare producator de vinuri albe seci si demiseci din segmentul premium din Romania.