Fondurile stranse in urma campaniei de informare initiate de centrul comercial Plaza Romania pentru protejarea mediului inconjurator – “E natural sa-ti pese” – au fost donate organizatiei ViitorPlus pentru proiectul de impadurire “Adopta un copac”. Copacii din viitoarea padure, ce vor fi plantati cu ajutorul acestei donatii, vor retine pana la 200.000 kg CO2 in urmatorii 50 de ani.
Pe parcursul campaniei, angajatii centrului comercial au purtat tricouri verzi, inscriptionate cu mesajul – “E natural sa-ti pese” – si a fost organizata o tombola in cadrul careia s-au castigat genti ecologice, biciclete si marele premiu, un autoturism Smart. Dupa acordarea premiilor, toti castigatorii alaturi de echipa Anchor Grup au plantat un brad in fata centrului comercial Plaza Romania.
Prin aceasta campanie s-a dorit tragerea unui semnal de alarma asupra efectelor ireversibile ale schimbarilor climatice, precum si dezvoltarea unei atitudini responsabile fata de mediu. In centrul comercial au fost expuse o serie de fotografii insotite de texte informative privind ecosisteme aflate in pericol atat in Romania, cat si la nivel global, precum si o serie de sculpturi supradimensionate din pet-uri care au recreat simbolurile responsabilitatii fata de mediu: casa, masina, o intreprindere si un urias pom. De asemenea, in Plaza Romania a putut fi admirata o colectie spectaculoasa de tinute inspirata din natura semnata de catre designerii Agnes Toma & Dinasty, Cosmina Englizian, Palmer’s, 123, Mirela Diaconu, Eugenia Enciu si Atelier Ersa. Alaturi de aceasta colectie, o serie de creatori de moda au realizat special pentru acest eveniment tricouri ce au ca tema protectia mediului: Passion du Brasil, Liza Panait, Stephan Pelger, Laura Lazar, Atelier Ersa, Roxana Butnaru, Rita Muresan, Natalia Dinicu, Eugenia Enciu si Catalin Botezatu.
S-au alaturat acestei campanii organizatii precum Copacul de Hartie, Viitor Plus, Salvati Dunarea si Delta, Asociatia Environ, Clean Up the World si Eco Tic, care au oferit informatii in centrul comercial despre masurile care pot fi luate pentru protectia mediului.