Joi, 29 septembrie, ora 20:00, HBO România vă invită să urmăriţi în premieră şi în exclusivitate un nou documentar original, în regia lui Pavel Cuzuioc.
Doina groparilor/Digging for life este un proiect finalist al Concursului Naţional de Scenarii iniţiat de HBO România şi realizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film Transilvania, ediţia 2010, secţiunea documentar.
Cimitirul Sf. Lazăr sau “Doina” (cum îi spune toată lumea) din Chişinău, Republica Moldova, este unul dintre cimitirele cu cea mai mare suprafaţă din Europa – 2.000.000m2. Cimitirul, deschis în anul 1966, are până în prezent peste 250.000 de morminte şi este împărţit în 266 sectoare.
Doina Groparilor
Cimitirul nu este un spaţiu interzis. Oricum, acesta nu este acel loc unde majoritatea oamenilor şi-ar petrece timpul. Singurii locuitori vii ai unui cimitir sunt groparii. Fie iarnă, primăvară, vară sau toamnă, preocupările groparilor sunt aceleaşi. Ei sapă şi îngroapă. Atitudinea groparilor faţă de cei morţi şi ceremonia funebră este una de rutină. Ei sunt imuni la bocete şi lacrimi. Par lipsiţi de frică şi sensibilitate.
Una din fantomele vii din cimitirul “Doina” este Dna. Eleonora. Ea şi-a rezervat şi îşi pregăteşte locul de veci de 10 ani de zile, chiar dacă e sănătoasă şi are doar 62 de ani. Aceasta preocupare a devenit “obsesia” ei.
“Pentru că de cele mai multe ori moartea generează teamă şi dorinţa de evitare a unei confruntări, filmul încearcă să abordeze într-o manieră temperată şi reflectivă acest subiect.”, declara regizorul filmului, Pavel Cuzuioc.
”HBO s-a remarcat la nivel internaţional şi local prin documentare originale ale căror subiecte pun întrebări şi stârnesc controverse. Acest film nu face o excepţie. Tema adusă în discuţie, calitatea producţiei şi modul în care este realizată vor satisface pe deplin aşteptările spectatorilor.” , a adaugat Carmen Harabagiu, Country Manager HBO România.
Oamenii sunt oameni oriunde, iar Basarabenii nu sunt o excepţie. Republica Moldova rămâne o necunoscută pentru mulţi europeni. Este o ţară care are particularităţile sale, ce se disting prin tradiţii, obiceiuri şi cotidian.
Până în acest moment HBO a produs în România şapte documentare originale: Nunţi, muzici şi casete video (r. Tudor Giurgiu), Apocalipsa după şoferi (r. Alexandru Solomon), Australia (r. Claudiu Mitcu), Lumea văzută de Ion B. (r. Alexander Nanau), Circul Vesel (r. Claudiu Mitcu), The Shukar Collective Project (r. Matei-Alexandru Mocanu), Victoria (r. Adi Voicu, Ana Vlad) şi continuă seria acestora cu premiera producţiei Doina Groparilor, pe 29 septembrie, ora 20:00.
Doina Groparilor este un documentar produs de HBO Europa Centrală în România şi realizat de Zenobia Film.
Despre HBO Romania
HBO, lider pe piata canalelor premium din America, s-a lansat in Europa Centrala in 1991, oferind programe de televiziune premium si canale din segmentul de baza . HBO Romania s-a lansat in 1997 ca primul canal pay-TV din Romania cu subtitrare integrala in limba romana. HBO aduce cele mai mari succese de piaţă, seriale originale premiate, evenimente in exclusivitate şi cele mai mari vedete în casa ta. Canalul difuzeaza non-stop programe neintrerupte de publicitate.
Cinemax este un canal de filme care difuzeaza filme de top cu actori de exceptie in povesti interesante, filme premiate la festivaluri internationale si evergreen-uri. Cinemax reprezinta optiunea pentru adevaratii cunoscatori de film. Cinemax emite 24 de ore din 24 programe neintrerupte de publicitate.
www.hbo.ro