Stiri

Cosmote România anunţă cele 8 ONG-uri care vor primi finanțare

În cadrul celei de-a cincea ediţii a campaniei „Mesaje de iubire”, Cosmote România va oferi, cu sprijinul clienţilor săi, un total de 39.671 euro, reprezentând o parte din veniturile provenite din SMS-urile trimise în ziua de Anul Nou, către 8 organizaţii non-guvernamentale şi de binefacere care oferă ajutor şi asistenţă copiilor defavorizaţi sau bolnavi. Astfel, campania „Mesaje de iubire”, unul dintre programele de responsabilitatea socială cu tradiţie ale companiei, va continua să susţină organizaţiile care sprijină copii.

„Dorim să le mulţumim celor aproape 90 de aplicanţi pentru ajutorul pe care îl oferă copiilor defavorizaţi şi îi felicităm pe toţi pentru proiectele deja dezvoltate. Ne-am bucurat să vedem, o dată în plus, că există atât de multe persoane implicate în susţinerea copiilor care au nevoie de asistenţă. Compania noastră va continua să se implice în găsirea de soluții pentru probleme educaţionale şi sociale, oferind sprijin celor care au nevoie. Am dori să le mulţumim de asemenea şi clienţilor noştri pentru suportul oferit, prin trimiterea de SMS-uri „Mesaje de iubire” în ziua de Anul nou. Contribuția lor va fi cu siguranţă apreciată de către beneficiarii acestora”, a declarat Ruxandra Vodă, Corporate Affairs Senior Manager, Cosmote România.

În cadrul celei de-a cincea ediţii, organizaţiile câştigătoare şi valoarea premiilor acordate acestora sunt:

Asociatia Autism Baia Mare 5,000 euro
Asociatia MAME 5,000 euro
Asociatia Help Malin 4,933 euro
Asociatia Telefonul Copilului 5,000 euro
Fundatia Baylor Marea Neagra 4,740 euro
Fundatia pentru Dezvoltarea Popoarelor Cluj 4,998 euro
Fundatia Principesa Margareta a Romaniei 5,000 euro
Fundatia Serviciilor Sociale Bethany Iasi 5,000 euro

Aceste fonduri vor fi folosite de către fiecare dintre ONG-urile mai sus-menţionate pentru programe destinate copiilor cu diverse dizabilităţi, copii cu boli in fază terminală, copii proveniţi din zone sărace, copii din familii destrămate sau copii abuzaţi.

Anul trecut, aproximativ 29.000 de copii defavorizaţi au beneficiat de ajutorul oferit de Cosmote România, prin intermediul proiectelor dezvoltate în 2012 de ONG-urile care au primit câte 5.000 euro fiecare în cadrul celei de-a patra ediţii a programului „Mesaje de iubire”. De la lansarea programului în 2008, Cosmote România a oferit, de-a lungul primelor 4 ediţii, un total de 185.000 euro către 17 organizaţii non-guvernamentale implicate în îngrijirea copiilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *