Cosmote România lansează cea de-a doua ediţie a programului Bursele Cosmote, proiect ce oferă 5 burse tinerilor ambiţioşi şi talentaţi. Aflat la cea de-a doua ediţie, programul se adresează tinerilor absolvenţi ai clasei a XII-a din anii 2010 şi 2011, care au fost admişi într-o instituţie de învăţământ superior de stat din România, în cadrul sesiunii de admitere din 2011.
Prin intermediul acestui program de responsabilitate socială, Cosmote România doreşte să identifice acei tineri talentaţi, ambiţioşi, cu rezultate şcolare foarte bune şi obiective de carieră foarte clar stabilite, pe care să îi sprijine financiar pe durata studiilor universitare. Bursele Cosmote 2011 Cuantumul unei burse este echivalentul în lei a 150 euro/lună, timp de 9 luni (octombrie – iunie) pe an, pe perioada desfăşurării studiilor universitare. Programul Bursele Cosmote a fost lansat în septembrie 2010.
“Ca parte responsabilă şi activă a societăţii, Cosmote România desfăşoară proiecte care vizează componentele sociale, educaţionale şi de mediu. Prin intermediul Burselor Cosmote, continuăm să contribuim la dezvoltarea segmentului educaţional, prin sprijinirea tinerilor cu adevărat talentaţi şi orientaţi pe obţinerea celor mai bune rezultate, contribuind la un viitor mai bun pentru generaţia tânără. Din experienţa primei ediţii, putem spune că sprijinul moral şi financiar este foarte important pentru tinerii talentaţi, aflaţi la început de carieră”, a spus Ruxandra Vodă, Corporate Affairs Manager Cosmote România.
Mai multe detalii despre program aici.