Anul acesta, toti copiii din SOS Satul Copiilor Bucuresti isi vor serba ziua de nastere cu ajutorul companiei Sika Romania. Aceasta a decis sa redirectioneze o parte din profitul companiei pentru a implini visele celor 50 de copii pe care SOS Satul Copiilor Bucuresti ii are in grija.
Diana Podaru, Director SOS Satul Copiilor Bucuresti.
SOS Satul Copiilor Bucuresti reprezinta comunitatea in care familiile SOS locuiesc impreuna, creand astfel un mediu de sustinere unde copiii cresc, se dezvolta si se bucura de clipele frumoase ale copilariei. Sarbatorirea zilei de nastere a fiecarui copil este prilej de bucurie si veselie in familiile SOS.
„Ne bucuram foarte mult ca reprezentantii Sika Romania ne acorda sprijin pentru a oferi o bucurie copiilor. Datorita acestui gest, micutii vor sarbatori asa cum se cuvine inca un an ce se va adauga varstei lor. Fiecare dintre ei se va bucura de ziua lui de nastere, in care se va simti special si apreciat neconditionat. Astfel, va fi organizata o mica petrecere in familia SOS, iar sarbatoritul va primi cadouri oferite de catre cei apropiati. Cu totii, vor invata in acest mod sa aprecieze mici gesturi din partea celor din jur, cadouri simbolice care, surprinzator, vor revela cele mai ascunse dorinte ale lor si vor intelege ca visele se implinesc atunci cand credem in ele”, a declarat Diana Podaru, Director SOS Satul Copiilor Bucuresti.
Cu sprijinul companiei Sika Romania, fiecare dintre cei 50 de copiii cu varste cuprinse intre 2 si 14 ani aflati in cele 12 case familiale din SOS Satul Copiilor Bucuresti, vor beneficia de un buget din care li se va cumpara un cadou precum si un tort si racoritoare.
„Ne-am dorit foarte mult sa aducem un zambet pe fetele celor 50 de copiii aflati in grija SOS Satele Copiilor Romania si am decis ca in acest sens sa directionam o parte din impozitul pe profit pentru ca micutii sa isi poata serba zilele de nastere”, a declarat Ileana Nicolae, Director General al Sika Romania.
SOS Satele Copiilor Romania incurajeaza, an de an, pastrarea traditiilor in familiile SOS – de la zilele de nastere ale membrilor, pana la mesele in familie cu ocazia Pastelui sau a Craciunului sau alte evenimente importante din timpul anului. Numai asa organizatia le poate inspira copiilor sentimentele profunde ale unei vieti cu adevarat de familie.
Despre Sika
Sika AG, cu sediul în Baar, este o companie elveţiană activă la nivel global, care deserveşte piaţa materialelor chimice speciale pentru construcţii şi industrie. Grupul este lider în tehnologiile de procesare utilizate în domeniul sigilărilor, lipirilor, hidroizolaţiilor, ancorărilor, aditivilor pentru betoane şi pentru mortare, protecţiilor anticorozive, pardoselilor, acoperişurilor şi faţadelor.
În prezent, Sika numără subsidiare în 76 de ţări şi aproximativ 15.300 de angajaţi la nivel global, care asigură o legătură stabilă între clienţi şi companie şi garantează reuşita strategiei de afaceri. Graţie acestei structuri complexe, Sika a generat în 2012 vânzări de 4,82 miliarde CHF.
Sika România, subsidiară a concernului elveţian, a fost înfiinţată în 2002, iar incepând cu luna iunie 2008 a dat în folosinţă fabrica de aditivi de la Braşov – prima unitate de producţie Sika din România. Compania este structurată în două divizii – Divizia de Construcţii şi Divizia Industrie – şi furnizează pe piaţa locală materiale chimice de construcţii (produse pentru sigilări, lipiri, ranforsări, reparaţii, hidroizolaţii şi protecţii).
Despre SOS-Satele Copiilor Romania
SOS Satele Copiilor Romania ocroteste si sprijina astazi peste 1000 de copii in dificultate, care au pierdut sau risca sa piarda ingrijirea familiei lor biologice.
De 60 de ani in lume si de 20 de ani in Romania, intervenim oriunde exista un copil si o nevoie, oferind sprijinul nostru. Organizatia SOS Satele Copiilor Romania este membra a SOS Kinderdorf International, retea caritabila prezenta in 133 de tari ale lumii.
- Raluca Bucur – PR – Corporate Fundraiser
- SOS-SATELE COPIILOR ROMANIA
- www.sos-satelecopiilor.ro
Citeste mai mult: Copiii din SOS Satul Copiilor Bucuresti isi aniverseaza ziua de nastere