Teroare printre dreptcredincioșii de pe Facebook, Patriarhul Daniel nu şi-a făcut conturi pe Facebook, spune Realitatea. “Niciunul dintre aceste conturi nu are acordul sau binecuvântarea Patriarhului României, ci sunt iniţiative personale ale unor utilizatori anonimi”, se arată într-un comunicat al Patriarhiei.
Patriarhia Română a sesizat de mai multe ori administratorul Facebook asupra acestor conturi false atribuite Patriarhului României şi a solicitat închiderea acestora, însă ele continuă să funcţioneze.
Pe Facebook sunt mai multe conturi deschise în numele Patriarhului Daniel. Pe unul dintre conturi apar fotografii ale Preafericitului din timpul liturghiilor.
Cel mai popular cont este cel sub numele de “Patriarhul Daniel Dani Boo” care a adunat peste 200 de prieteni.