TVR 1 prezinta, incepand din 28 iulie, unul dintre cele mai mari concursuri de modele din lume, un concurs cu traditie, cunoscut prin seriozitate si calitate, Concursul National de Modele – Rowenta Elite Model Look. Pe parcursul a 12 editii saptamanale, Sabrina Manoliu le va insoti pe tinerele care aspira la castigarea titlului de cel mai bun model din Romania si la participarea la finala internationala, din China.
Toate sunt frumoase. Toate se viseaza Claudia Schiffer sau Cindy Crawford. Toate isi doresc sa urce pe prima treapta a podiumului. Dar numai una o va face. Cum se vor descurca aceste fete, rupte din mediul in care au crescut, fara sprijinul familiilor lor, aduse intr-o lume cu totul noua, in care toti cei din jur sunt preocupati de look-ul lor? Vor reusi ele sa reziste psihic la toate schimbarile din viata lor, la programul de pregatire, sa fie mereu cu zambetul pe buze si cu o atitudine adaptata situatiilor in care se vor afla? Telespectatorii TVR 1 vor avea ocazia sa fie alaturi de ele in fiecare saptamana si sa le urmareasca evolutia.
Filmul selectiei nationale cuprinde mai multe etape. El a inceput cu selectiile regionale, desfasurate la Iasi, Cluj, Constanta, Arad si Bucuresti, la care s-au prezentat sute de tinere. Pentru selectarea celor care merg mai departe in competitie organizatorii au apelat la un juriu de specialitate: criticul de moda Alin Galatescu, Maria Pauna, make-up artist, Oana Titica, jurnalist specializat pe fashion, Vali Barbulescu, in calitate de fotograf, de data aceasta, Marius Nedelcu, fost membru al trupei Akcent, solicitat in juriul preselectiei pentru profesia sa de instructor de spinning, practicata in paralel cu muzica, actrita Tania Budi si Alexandra Coliban, organizator si detinator al licentei concursului in Romania.
Concurentele trec prin mai multe faze de transformari, probe care le vor testa aptitudinile, schimbari de look, sedinte foto, fiecare etapa eliminand cateva fete, astfel ca doar 15 vor ramane sa concureze in finala nationala din octombrie, care se va constitui in cea de-a 12-a editie a seriei, iar castigatoarea va reprezenta Romania la concursul din China.