Pe 9 iunie, Băneasa Shopping City va fi gazda unei competiţii gastronomice pentru copii. Organizatorul concursului, revista Good Food, va reuni în zona Fountain Atrium finaliştii Competiţiei de gătit în şcoli din cadrul Campaniei “Copiii în bucătărie”.
21 de copii, ocupanţii primelor trei locuri în campania derulată în şapte şcoli, vor intra în competiţie pentru a câştiga premiul cel mare – o excursie de patru persoane la Good Food Show, Birmingham, Marea Britanie. Micii finalişti de sâmbătă au participat la campania desfăşurată în şcoli, în perioada octombrie 2011 – iunie 2012. Şcolile participante sunt Şcoala Internaţională Mark Twain, Şcoala nr. 19 “Vasile Voiculescu”, Liceul “Miguel Cervantes”, Şcoala nr. 133 “General I. Dragalina”, Şcoala nr. 49, Şcoala nr. 179 şi Şcoala nr. 5 “C.M. Popescu”.
În incinta Băneasa Shopping City, începând cu ora 11.30, cei mici vor avea la dispoziţie 30 de minute pentru a pregăti trei feluri de mâncare, cu ingrediente cât mai sănătoase: salată, sandwich şi desert. Criteriile de departajare după care
juriul şi redacţia Good Food vor desemna câştigătorii vor fi gustul, aspectul şi originalitatea.
În plus, părinţii celor mici vor putea intra şi ei în concurs, având şansa să câştige, prin tragere la sorţi, un automobil Opel Meriva. Toţi participanţii vor fi apoi invitaţi să asiste, de la ora 13.00, la premiera “Madagascar 3” în Grand Cinema Digiplex.
Pe tot parcursul evenimentului, desfăşurat la Băneasa Shopping City, vor mai avea loc demonstraţii de gătit pentru copiii prezenţi, momente interactive şi concursuri cu premii promoţionale “Madagascar 3”.