Evenimente

Colecții de plante la Antipa

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa“ aşteptă copiii să pornească într-o nouă aventură alături de reprezentanţii ”popoarelor” din Regnul Plantelor, la ultimul modul al Şcolii de Vară ”Antipa”, 2012.

Vom descoperi împreună cum se face un Herbar de Muzeu şi care este rolul unei colecţii de plante. Ne vom îndrepta atenţia către vegetaţia ce ne înconjoară: plante cu flori, arbori, arbuşti, fiecare cu structuri şi caracteristici deosebite şi totodată extrem de importante pentru noi.

În oraş orice petec de umbră, de vegetaţie este ca un mic rai. Plantele lemnoase sau ierboase curăţă de praf și de gazele dăunătoare aerul unui oraş. Le vom descoperi şi le vom încadra într-un Herbar de Bucureşti.

Vă aşteptăm în perioada 20 – 31 august, de luni până vineri între orele 9 și 11, la Muzeul ”Antipa” să vă luaţi licenţa de botanişti.

Costurile de participare sunt de 200 Ron/copil; participarea unui copil la 2 module diferite din programul Şcoala de Vară Antipa costă 350 Ron; 500 Ron costă participarea aceluiași copil la trei module diferite, iar participarea fraților la un modul al Școlii este 350 Ron pentru ambii copii și 700 Ron dacă aceștia aleg să fie prezenți la trei module diferite.

Înscrieri de participare se fac în limita a 15 locuri, pe adresa de email : florentinap@antipa.ro .

Sponsori: LeoBurnett, The Geeks, DaVinci Learning, Nestle, Nesquik

Citeste mai mult: Herbar de Bucureşti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *