Evenimente

Club Filantropia la MTR

Clubul Filantropia se compune din etnologi, antropologi, sociologi, psihologi etc., iubitori de oameni vii, de teme la fel de vii si de interesante dezbateri. Marti, 26 octombrie, de la ora 18.00, la Clubul Taranului, vom vorbi despre cea mai recenta carte a lui Vintila Mihailescu, “Sfarsitul jocului. Romania celor 20 de ani”, publicata la Editura Curtea Veche.

Invitati vor fi:
Vintila Mihailescu – antropolog
Sorin Alexandrescu – critic, istoric si teoretician literar
Doina Jela – prozator si publicist
Liviu Tofan – cercetator, Directorul Institutului de Istorie Recenta din Bucuresti
Florin Iaru – scriitor si jurnalist
Moderatorul discutiilor va fi: Serban Anghelescu – cercetator MTR

“Disciplinele sociale care abordeaza problemele prezentului sunt un domeniu in care te astepti ca oamenii sa umble numai incruntati. Te mai astepti sa-i citesti cu picioarele-n apa rece si cu flaconul de Rudotel la indemana.
Vintila Mihailescu este supracalificat pentru asemenea morga sumbra. El este profesor de antropologie la SNSPA, profesor invitat la Paris, Montral, Bruxelles, Aix-en-Provence, Bordeaux, Lyon, Montpellier, Neuchatel, Perugia, Pcs, animator a zeci de proiecte internationale, colocvii, dezbateri etc.
Totusi, cartea lui se parcurge surazand, si uneori chiar hohotind de ras, toata lumea, de la specialist la simplul… telespectator, prinzandu-se de intertextualitati prietenoase, gen “Avem un porc, cum procedam”, “De ce iubim sarmalele”, “Simptome gastro-identitare”, “Aux nuances citoyens” etc. Asta fiindca autorul (publicist la Dilema Veche) are un talent literar iesit din comun, o deschidere spre umanioare si o voiosie nativa rara nu doar in bransa sa.
Totusi, cititorului, chiar nespecialist, n-o sa-i scape faptul ca, spargand cu gratie canoane, topind nonsalant si cordial blocuri intregi de dogmatism prestigios, cartea lui modifica fundamental, tragandu-l spre Europa si spre secolul XXI, discursul nostru identitar. Ca examinand si interogand idei ilustre si demult asimilate care fac scoala in gandirea sociala si furori in mentalul colectiv romanesc si nu doar, Vintila Mihailescu ne sugereaza cu gratie si deplina civilitate ca de fapt ele fac ravagii.
Fara indoiala, confratilor el le va deschide prin cartea aceasta noi zone de emulatie.” (Doina Jela)

Partener: Clubul Taranului

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *