Claudiu Dobrita, Directorul de Creatie al Grey Bucharest, a fost selectat ca membru in juriul competitiei New York Festivals la categoria TV/Cinema.
Lucrarile inscrise in competitie sunt jurizate online de catre grupuri de experti ai industriei. Calitatea de membru al juriului se dobandeste pe sistemul “member get member”, adica prin recomandarea membrilor din juriile anilor precedenti.
“Sunt placut surprins si onorat ca ai mei colegi din publicitatea romaneasca s-au gandit la mine si m-au nominalizat printre recomandarile de anul asta, cu atat mai mult cu cat TV-ul e sectiunea care seamana de la o zi la alta din ce in ce mai putin cu ce stiam ca e odata. New York Festivals e inca o competitie prin care romanii se apropie de masa bogatilor in advertisingul mare si participarile din ce in ce mai consistente, confirmate de premii in ultimii ani, fac ca nivelul competitiei sa creasca.” a declarat Claudiu Dobrita.
New York Festivals este una dintre cele mai importante competitii de profil din lume care premiaza, de peste 50 de ani, excelenta in comunicarea creativa.
Festivalul este format din 5 competitii anuale: Advertising in All Media, Inovative Advertising, Radio Broadcasting, TV Programming and Promotion si Film&Videos. In fiecare an sunt premiate cele mai creative lucrari TV/Cinema, Print, Design, Outdoor, Mix de Media, Radio, Interactive, Art & Craft sau Student, in cele peste 300 de categorii ale concursului. NYF publica anual un volum de 500 de pagini in care se regasesc toti castigatorii competitiilor.
Claudiu Dobrita este de doi ani Director de Creatie la Grey Bucharest, dupa patru ani in care a fost copywriter la Leo Burnett Romania. Claudiu a venit la Grey in 2007 cu planuri de a aduce o noua directie in termeni de creativitate si eficienta, formand in scurt timp o echipa tanara si ambitioasa impreuna cu Stefan Vasilachi. Rezultatele nu s-au lasat asteptate, Grey castigand premii sau nominalizari la festivaluri locale sau internationale precum: Ad’Or, Golden Drum, AdPrint, The Cup, EACA Awards si Effie. Claudiu a participat ca vorbitor la Creative Academy in cadrul festivalului Golden Drum, in anii 2007 si 2008.
Infiintata in 1992, Grey Bucharest se afla in topul agentiilor de publicitate full-service din Romania. Cu o echipa de aproape 100 de oameni si un portofoliu larg de clienti, Grey, parte a WPP, asigura servicii de comunicare integrata pentru marci renumite la nivel national si international: British American Tobacco, Butan Gas, Caterpillar, Cosmopolis, Chevrolet, Emirates, GlaxoSmithKline, NewYorker Procter & Gamble, Saint-Gobain/Weber precum si servicii specializate de PR, shopper marketing, direct marketing si evenimente.