Sectorul vehiculelor comerciale este vizibil afectat de fluctuaţiile economice. Cu toate acestea, perspectivele pe termen mediu şi lung sunt foarte promiţătoare. Daimler Trucks a fost pregătit pentru ciclurile fluctuante şi, drept urmare, a fost în măsură să demonstreze că sectorul vehiculelor comerciale poate obţine rezultatele solide în 2012 chiar şi atunci când vremurile sunt dificile.
În ciuda variaţiilor mari de evoluţie pe pieţele pe care activează, Daimler Trucks a reuşit să crească semnificativ vânzările în acest an. În luna noiembrie, unităţile de vânzare pentru cele şase branduri ale diviziei – Mercedes-Benz, Fuso, Freightliner, Western Star, Thomas Built Buses şi BharatBenz – au totalizat aproximativ 424.000 de vehicule (ianuarie – noiembrie 2011: 371.000.). Acest rezultat nu numai că a marcat o creştere de 14% faţă de cifra înregistrată în aceeaşi perioadă a anului precedent, ci, mai mult, a însemnat că vânzările după 11 luni au fost aproape la acelaşi nivel cu cel atins în întregul an 2011 (aproximativ 426,000 unităţi).
“Suntem mulţumiţi de nivelul de dezvoltare din 2012”, declară Andreas Renschler, membru al Consiliului de Administraţie al Daimler, responsabil de Daimler Trucks şi Daimler Buses. “Am înregistrat o creştere substanţială a vânzărilor, în ciuda volatilităţii pieţelor. Acest lucru arată că modelul nostru de afaceri implementat la nivel mondial, “Trucks for the world”, dă rezultate. Activitatea noastră în creştere pe pieţe foarte promiţătoare, cum ar fi Rusia, India şi China, ne-a facilitat posibilitatea de a beneficia, mai mult ca oricând, de cererea în continuă creştere pentru vehicule comerciale, la nivel global.” În luna decembrie, Renschler a semnat o prelungire de cinci ani a contractului, aşa că va rămâne în continuare în Consiliul Daimler, responsabil pentru Daimler Trucks şi Daimler Buses, până la 30 septembrie 2018.
Principalii piloni de creştere ai Daimler Trucks în 2012 au fost pieţele din Asia şi America de Nord. Trucks NAFTA a vândut aproximativ 129.000 de camioane în noiembrie, în creştere cu 21% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Evoluţia a fost mai puternică în Asia, unde vânzările au crescut cu aproape o treime în noiembrie, până la 162.000 de unităţi (ianuarie-noiembrie 2011: 124.000). Fuso a înregistrat o creştere de vânzări peste medie în Japonia, unde cifrele au crescut cu 35%, la aproximativ 32.000 de unităţi.
Piaţa braziliană s-a dovedit a fi o provocare în 2012, deoarece încetinirea economiei şi introducerea noului standard de emisii Euro V de la începutul anului au condus la un declin în sectorul vehiculelor comerciale. De asemenea, o lungă perioadă de incertitudine în privinţa stimulentelor financiare pentru bunurile de capital a generat o scădere accentuată a achiziţiilor clienţilor. Divizia Trucks nu a putut să combată acest trend, astfel că vânzările unităţii din Brazilia au scăzut cu 31%, la sub 28.000 de vehicule. Criza datoriilor din Europa şi-a pus, de asemenea, amprenta asupra vânzărilor. Cu toate acestea, datorită modelului de ofensivă impus de noul Actros, Daimler Trucks a reuşit să amortizeze evoluţia negativă. Ca urmare, vânzările de camioane Mercedes-Benz din Europa au crescut uşor din ianuarie până în noiembrie 2012, cu 3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, la aproape 76.000 de unităţi. În plus, Mercedes-Benz a avut o evoluţie bună în Turcia, unde vânzările au crescut cu 2%, la aproximativ 14.900 de unităţi în primele 11 luni ale anului trecut.
Evoluţiile pozitive din Europa şi Turcia au permis diviziei să contracareze diminuarea pieţei din Brazilia, dar nu au putut împiedica scăderea de 6% din vânzări, ajungând la 132.500 de unităţi pentru Trucks EU/LA, din ianuarie până în noiembrie 2012 (ianuarie – noiembrie 2011: 141.200).
Mercedes-Benz a continuat ofensiva de produse în 2012. Noul Actros a dovedit în urma testelor comparative că, fie şi în varianta Euro VI, consumă combustibil semnificativ redus faţă de predecesorul său. În toamna anului 2012, noul camion Antos pentru transport cu sarcină grea a fost prezentat publicului. Primăvara anului 2013 va aduce lansarea noului camion Arocs, destinat sectorului construcţiilor. “Actros, Antos şi Arocs sunt rezultatele tangibile ale platformei noastre pentru camioane de sarcină grea, care ajută Daimler Trucks să meargă mai departe cu strategia sa de modul”, afirmă Renschler. “Scopul acestei strategii este de a realiza la nivel global o rată de componente comune cât de mare posibil şi de a genera astfel sinergii şi economii de scară.”
Daimler Trucks nu este doar de referinţă atunci când vine vorba de sistemele de conducere convenţionale. De exemplu, acest fapt a fost demonstrat în mod impresionant la IAA Commercial Vehicles, unde divizia a prezentat publicului european Fuso Canter Eco Hybrid. Consumul de combustibil al noului model este cu până la 23% mai mic decât în cazul unui Canter obişnuit. Mai mult decât atât, luând în calcul costul moderat plătit suplimentar pentru tehnologia hibrid, Canter Eco Hybrid îşi amortizează investiţia în doar trei-patru ani, în condiţii normale de operare şi kilometraj anual obişnuit.
În 2012, Daimler Trucks a făcut, de asemenea, progrese majore în activităţile sale pe pieţele emergente. Divizia a extins parteneriatul lansat în Rusia în 2008 cu liderul de piaţă pentru camioane de sarcină grea, Kamaz. Cele două societăţi mixte ruseşti – Mercedes-Benz Trucks Vostok (MBTV) şi Fuso Kamaz Trucks Rus (FKTR) – au luat un avânt considerabil. În noiembrie, Daimler şi Kamaz au semnat un acord pentru a livra motoare şi axe pentru camioane şi autobuze oferite de producătorul rus. Contractul prevede o aprovizionare iniţială cu peste 7.000 motoare şi 15.000 axe pe an. În viitor, cele două companii intenţionează să fabrice axe într-o societate mixtă. În acest scop, Daimler Trucks va înfiinţa şi extinde o reţea de componente în Rusia. În iunie anul trecut, Daimler şi Kamaz au semnat de asemenea un acord de licenţă pentru furnizarea de cabine Mercedes-Benz Axor şi pentru localizarea treptată a activităţilor de producţie aferente. Aceste cabine vor fi folosite într-o nouă generaţie de camioane Kamaz, care va fi lansată pe piaţa din Rusia în acest an.
“Daimler Trucks beneficiază acum de parteneriatul cu Kamaz în trei moduri,” spune Renschler. “În primul rând, societăţile noastre mixte împreună cu Kamaz pentru producţia de camioane Mercedes-Benz şi Fuso se impun pe piaţa din Rusia. În al doilea rând, vindem componente către partenerul nostru şi, în al treilea rând, avem o participaţie la liderul de pe piaţa rusească – o companie care face progrese tehnologice uriaşe şi astfel obţine oportunităţi mai bune de vânzare, datorită componentelor noastre.” În total, Daimler Trucks a înregistrat o creştere a vânzărilor în Rusia de 34%, până la aproximativ 6.600 de unităţi în primele 11 luni ale anului trecut.
În India, a treia piaţă de camioane ca mărime din lume, Daimler Trucks are acum propriul brand – BharatBenz. Daimler a investit un total de 700 de milioane de euro într-o nouă fabrică de camioane în Chennai, care a început operaţiunile în aprilie. Producţia a fost demarată cu camioane de sarcină grea, iar în ultimul trimestru au urmat camioanele de sarcină medie. Chennai poate produce în prezent 36.000 de unităţi pe an, însă planurile prevăd o capacitate de extindere la peste 70.000 de unităţi. Filiala grupului Daimler India Commercial Vehicles (DICV) va lansa 17 modele de camioane, între 7 – 49 tone GVW, de acum şi până în 2014. Vehiculele vor fi special concepute pentru a satisface cerinţele din ce în ce mai complexe ale clienţilor din India.
Daimler Trucks urmăreşte o strategie duală pe piaţa chineză, unde cererea pentru camioane premium Mercedes-Benz este în continuă creştere. Mercedes-Benz aproximează vânzări de peste 6.000 de camioane în China în 2012, stabilind astfel un nou record pentru Mercedes în această ţară şi aducând vânzările din China la aproximativ acelaşi nivel ca şi vânzările de camioane Mercedes-Benz din pieţele cheie europene. Oportunităţi majore de creştere există şi în segmentul de volum al Chinei, în care Daimler Trucks se implică de la începutul lui iulie, printr-o societate mixtă cu Foton (Beijing Foton Daimler Automotive) şi cu brandul de camioane Auman.
Segmentul de camioane moderne care include camioanele Auman de sarcini medii şi grele şi modelele BharatBenz se extinde rapid în multe pieţe emergente. Experţii cred că acest segment de camioane robuste, de înaltă calitate, dar accesibile în acelaşi timp, va creşte mai repede decât oricare altul în ţări precum China şi India, în următorii ani.
Daimler Trucks consideră că are o oportunitate bună de creştere anul viitor, pornind de la succesul vânzărilor realizate în 2012. Acest obiectiv se bazează pe previziunile conform cărora piaţa de camioane se va extinde uşor în 2013 la nivel global şi că Daimler Trucks va beneficia de domeniul său de aplicare la nivel mondial, fiindcă încearcă să câştige cote de piaţă suplimentare. “Cu toate acestea, nu ar trebui să subestimăm riscurile crizei datoriilor europene sau reglementările guvernamentale ce pot influenţa cererea de camioane”, spune Renschler. Astfel, camioanele vor constitui în continuare un sector de creştere pe termen mediu şi lung, iar experţii cred că piaţa camioanelor se va extinde la o rată anuală medie de 3 până la 4% de acum şi până în 2020. Potrivit lui Renschler, Daimler Trucks va creşte peste medie, datorită acoperirii globale şi varietăţii de branduri. “Suntem producătorul numărul unu de camioane de sarcini medii şi grele şi avem toate şansele să consolidăm în continuare această poziţie”, spune Renschler.