Stiri

Cafeneaua Veche concurează cu STARBUCKS și McDonald’s

Campania de relansare a Cafenelei Vechi, semnată de People Public Relationships Agency, a fost nominalizată la ediția de anul acesta a Sabre Awards, cel mai important festival european de PR. Proiectul se află printre cele mai bune 5 campanii de PR la categoria Food Services, alături de nume precum STARBUCKS, SUBWAY UK & Ireland, McDonald’s și JUSTEAT. În implementarea campaniei, echipa People a colaborat cu agenția de advertising Gavrilă și Asociații pentru componenta de creație.


Cafeneaua Veche 5
„Ne bucură faptul că, după ce am repus Cafeneaua Veche pe harta Bucureștiului, acest superb loc plin de istorie a fost pus și pe harta Europei, prin intermediul nominalizării la cel mai important festival de PR de pe Continent”, a declarat Tudor Dăescu, Managing Partner la People.
Ideea de a relansa Cafeneaua Veche a luat naștere într-un context neașteptat: proprietarii restaurantului italienesc Vecchio 1812 aveau nevoie de o campanie de PR pentru a crește notorietatea acestuia și numărul de clienți pentru serile din timpul săptămânii. În amenajarea restaurantului fusese investită o sumă considerabilă, după achiziționarea clădirii care îl găzduia, declarată monument istoric. Momentul perfect pentru a debuta campania era chiar aniversarea de 1 an de la deschidere.
People a inițiat un research care a scos la iveală faptul că aniversarea de 1 an a Vecchio 1812 coincidea cu cea de 200 de ani a Cafenelei Vechi, cea mai veche cafenea atestată documentar în București, care se aflase chiar în clădirea restaurantului. Istoricii cu care agenția a colaborat au confirmat faptul că în aceeași clădire de pe Strada Covaci 16 se întâlniseră de-a lungul timpului nume de seamă din cultura și politica românească a ultimelor două secole.
Pentru a sărbători această cifră rotundă, Cafeneaua Veche a fost relansată prin intermediul unei campanii de comunicare ce includea PR, social media și creație. Pe lângă coordonarea și implementarea strategiei de comunicare, echipa People a avut rolul unui adevărat consultant de business, planificând fiecare detaliu al relansării, pentru a aduce la viață într-un mod cât mai realist atmosfera de altădată a celei mai vechi cafenele din București. Meniul restaurantului italienesc Vecchio 1812, aflat în aceeași clădire istorică a Cafenelei Vechi, a fost schimbat pentru a cuprinde preparate din zonele care au influențat cel mai mult cultura și gastronomia românească: Grecia, Turcia sau Franța. Interiorul cafenelei a fost reamenajat, integrand piese de mobilier vechi și valoroase, recondiționate.
Cafeneaua Veche 2Campania a debutat cu un teasing sub sloganul „Toate-s vechi și nouă toate”; pentru a recrea atmosfera boemă a Cafenelei Vechi, au fost readuse la viață, prin intermediul unor conturi de Facebook, cei mai plini de „glamour” oaspeți care i-au trecut pragul de-a lungul celor două secole de existență: Mihai Eminescu, Maria Tănase, Constantin Brâncuși, Mișu Văcărescu Claymoor sau Lisette Verea. Aceleași personaje au devenit și „protagonistele” noilor meniuri și au „semnat” invitațiile trimise către presă cu ocazia evenimentului de relansare. Media kit-ul campaniei a fost un alt punct de creativitate al campaniei: cu ocazia redeschiderii Cafenelei Vechi, ziarul „Timpul”, pentru care Eminescu obișnuia să scrie chiar din clădirea vecină acesteia, a fost re-editat într-o manieră proprie, servind în același timp drept comunicat de presă într-o formă nemaiîntâlnită până acum.
Proiectul de relansare a Cafenelei Vechi a fost coordonat de către echipa People, care a oferit consultanță strategică și de business, alături de implementarea a campaniei de comunicare. Agenția Gavrila și Asociații a gestionat componenta de creație pentru elemente precum meniurile, sau re-editarea ziarului „Timpul”.
„Am aflat cu deosebit entuziasm despre nominalizarea la Sabre Awards a campaniei realizată împreună cu prietenii noștri de la People pentru relansarea alesulul loc Cafeneaua Veche”, spune Iulian Fecioru, Copywriter la Gavrilă și Asociații. „Ne bucurăm că reunirea cu parfum retro la aceeași masă a unor ilustre nume românești ca Eminescu, I.L. Caragiale, Maria Tănase & Co. a atras aprecierea internațională. Vom menționa această realizare în următorul număr din relansatul ziar «Timpul»”.

5 Comments

  1. Exista ceva mai jenant decat Eminescu si Avram Iancu intr-un restaurant?

    Cat de mult sa torturezi istoria Romaniei?

  2. un raspuns pe masura intrebarii (nu a raspunsului, fireste, care este pe intelesul unora mai inzestrati).

    in fotografia de pe meniu apare Tudor Vladimirescu, nicidecum Avram Iancu.

  3. Este kitch da, nicio discutie. Pe de alta parte, nu poate fi vorba de “torturarea istoriei” pentru ca personajele chiar au frecventat cafenelele vremii. Si nu numai. E o lansare “altfel”, merita laudata si premiata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *