FILME

BUCHAREST MUSIC FILM FESTIVAL incepe miercuri 17 iunie

Pentru al patrulea an consecutiv, Primăria Municipiului Bucureşti organizează, prin ArCuB, unicul festival în aer liber care îmbină remarcabile spectacole lirice filmate cu muzică clasică live: Bucharest Music Film Festival.

Piaţa „George Enescu” se va transforma, timp de cinci zile, într-o grădină de vară, păstrând atmosfera luxuriantă cu care v-ati obişnuit şi la cele trei ediţii Vienna Music Film Festival.

În deschiderea evenimentului, pentru a-l omagia pe marele compozitor Franz Joseph Haydn la celebrarea celor 200 de ani de la moartea sa, vă invităm la un recital extraordinar susţinut de Raluca Enea la clavecin şi Irina Năstase la pian. În continuare, de la ora 19.30, împreună cu sponsorul Apa Nova Bucureşti, vă propunem o seară specială de jazz Paris-Bucureşti cu Cvintetul Florin Niculescu. Cunoscutul violonist al scenei internaţionale de jazz contemporan revine acasă, aducând cu el alţi patru artişti instrumentişti: Thuryn Mitchell (pian), Hugo Lippi (chitară), Darryl Hall (bass), Benhammou Mourad (percuţie).

Grădina înflorită va fi, în fiecare zi a festivalului, animată de concerte live susţinute de prestigioşi artişti ai momentului: Romanian Piano Trio, Maite Maruri (mezzosoprană), Josu Okinena, Irina Năstase şi Toma Popovici (pian), Adrian Duminică (clarinet), Grupul vocal Acapella, Bucharest Summer Orchestra and Choir.

Manifestarea aduce binecunoscutele proiecţii open-air şi ringul de dans, unde vă aşteptăm să valsaţi alături de perechi de dansatori profesionişti pe muzica marilor compozitori.

Atmosfera plăcută este completată de o terasă elegantă, de diverse standuri cu suveniruri şi de un loc de joacă pentru copii.

În fiecare seară, de la orele 21.00, publicul va putea viziona concerte celebre şi importante opere filmate pe marile scene lirice ale lumii: „Flautul fermecat” (Orchestra Filarmonicii din Viena), „Bal mascat” (Orchestra Simfonică din Viena), „Traviata” (Orchestra Operei din Zürich) şi Concertul de Anul Nou de la Viena (Orchestra Filarmonicii din Viena).

Programul artistic al festivalului se desfăşoară zilnic în intervalul orar 18.00 – 23.00 şi cuprinde: Lecţia de dans, Concerte live şi Film.

Zona va fi deschisă publicului între orele 11.00 şi 23.00. Accesul este gratuit.

Evenimentul este organizat cu sprijinul:

Administraţia Lacuri, Parcuri, Agrement – Bucureşti (ALPAB)
Muzeul „Theodor Aman”
Poliţia Comunitară
Administraţia Străzilor
Direcţia Utilităţi Publice
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
Direcţia Generală a Jandarmeriei Municipiului Bucureşti
Poliţia Capitalei
Luxten
ComexRom
Dalli Exim

Parteneri: TVR 3, TVR Cultural, Magic FM, 24 FUN, Comunicatedepresa.ro

Sponsori: ApaNova BucureÅŸti, Ella Traveland

Vă aşteptăm să vă bucuraţi alături de noi!

Centrul de Proiecte Culturale ArCuB – Arta ÅŸi Cultura BucureÅŸtiului – este o instituÅ£ie publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului General al Municipiului BucureÅŸti, care a fost înfiinÅ£ată în 1996 în scopul organizării de proiecte ÅŸi programe cu caracter cultural ÅŸi educativ, prin care se promovează ÅŸi stimulează diverse domenii ale vieÅ£ii culturale bucureÅŸtene: teatru, muzică, arte vizuale, dans, expoziÅ£ii, producÅ£ie editorială.

www.arcub.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *