Evenimente

Brutariile sarbatoresc Ziua mondiala a painii prin campania Doneaza paine

De Ziua Mondială a Pâinii românii vor sărbători, pentru prima dată la nivel naţional, cel mai important aliment al omenirii. Cu această ocazie, revista Brutarul-Cofetarul alături de ROMPAN, au lansat campania Donează Pâine!, prin care mai mulţi producători de pâine vor oferi, pe 16 octombrie, produse de panificaţie unor instituţii sociale, persoane sau comunităţi care au cea mai mare nevoie de alimentul fundamental – pâinea.

Pe 16 octombrie ţara noastră se va alătura celor circa 30 de state ale lumii care, în mod tradiţional, sărbătoresc anual Ziua Mondială a Pâinii. Organizatorii au ales, ca formă de sărbătorire a acestei zile, lansarea, la începutul acestei veri, a paginii dedicate ziuapainii.brutarul.ro pe care sunt centralizate şi promovate acţiunile tuturor susţinătorilor campaniei caritabile Donează Pâine! Pe acelaşi site se desfăşoară şi concursul foto on-line Omul şi Pâinea, care a atras deja sute de fotografii ce ilustrează relaţia dintre oameni şi alimentul primordial. Fotografiile pot fi vizualizate şi votate pe site-ul campaniei.

Mai mulţi producători de pâine, brutării mici şi mari, industriale sau artizanale, inclusiv unii membrii ROMPAN, se pregătesc să îşi mărească producţia pentru data de 16 octombrie. Asta pentru că mii de produse de panificaţie vor pleca în acea dată către diverse instituţii sociale (spitale, refugii sau aziluri de bătrâni, cantine sociale, orfelinate etc.), oferind persoanelor aflate în dificultate pâinea cea de toate zilele. Mulţi au preferat să nu mai aştepte Ziua Mondială a Pâinii pentru a face acest gest nobil, astfel încât firme precum Boromir, Esarom, Nova Pan sau Roland Pan au desfăşurat deja acţiuni caritabile în cadrul campaniei Donează Pâine. Este de aşteptat totuşi ca aceste acţiuni să ia amploare în ziua de 16 octombrie, atunci când se vor alătura campaniei zeci de brutării din toate colţurile ţării.

Orice producător de pâine dornic de a susţine latura caritabilă a Zilei Mondiale a Pâinii, trebuie să aleagă o instituţie socială din zona în care îşi desfăşoară activitatea, căreia îi va dona, pe 16 octombrie, o anumită cantitate de pâine şi/sau produse de panificaţie şi să îşi anunţe iniţiativa completând un formular disponibile pe pagina ziuapainii.brutarul.ro.

Ziua Mondială a Pâinii este promovată în România de revista de specialitate BRUTARUL-COFETARUL şi site-ul www.brutarul.ro, cu sprijinul Asociaţiei ROMPAN şi sub supervizarea Uniunii Internaţionale a Brutarilor (UIB).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *